La 29 martie 1926 era înființat la București, Institutul de Studii Bizantine

În anul 1924, Nicolae Iorga, recunoscut azi în lume ca unul dintre cei mai de seamă bizantiniști, a ținut în București primul Congres Internațional al Studiilor Bizantine, la care au luat parte cei mai importanți experți în domeniu, pentru ca în 1926 să fie înființat la Bucureşti, Institutul de Studii Bizantine, cu scopul de a contribui la dezvoltarea cercetărilor privind istoria relațiilor româno-bizantine şi a influenţei civilizației bizantine asupra istoriei României.

Istoric de reputație internațională, Nicolae Iorga pune România pe harta lumii în domeniul bizantinologiei prin fondarea Institutului de Studii Bizantine și a Institutului de Istorie Universală, țara noastră jucând un rol însemnat la nivel internațional cu privire la inițierea și organizarea studiilor bizantine.

Pasiunea lui Nicolae Iorga pentru bizantinologie a ridicat istoricilor români și nu numai, suspiciunea că acesta ar avea origini grecești, suspiciuni infirmate chiar de către Iorga:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

„Tatăl meu era dintr’un neam de negustori români mai târziu boieriți, din Botoșani, iar mama mea este fiica scriitoarei române Elena Drăghici, nepoata de soră a cronicarului Manolachi Drăghici și nepoata de fiică a lui Iordachi Drăghici, mare Vornic al Moldovei. Cu tot numele de Arghiropol, tatăl mamei mele, dintr’o familie venită din Rusia, din Basarabia, era fiul unei Miclește din Ținutul Tartarei, rudă cu Mitropolitul Sofronie Miclescu la care a și locuit într’un timp, și cu Mitropolitul Calinic.”, a declarat Nicolae Iorga (1)

Printre lucrările din timpul vieții lui Nicolae Iorga se numără mai multe volume dedicate istoriei bizantine: Formes byzantines et réalités balcaniques („Formularistica bizantină și realități balcanice”, anul 1923) , Histoire de la Vie Byzantine, Empire el civilisation, d’apres les sources (ISTORIA VIETII BIZI&NTINE, anul 1934), Byzance après Byzance („Bizanț după bizanț”, anul 1934) , CE E BIZANTUL (CONFERINTA LA UNIVERSITATEA LIBERA, anul 1939).

În afara lui Nicolae Iorga, printre cei mai cunoscuți bizantiniști români se numără Nicolae Bănescu (n.r. cel care a condus Institutul de Studii Bizantine după moartea lui Nicolae Iorga, din 1940 până în 1948), Gheorghe I. Brătianu, Alexandru Elian, Petre Guran, Demostene Russo, Orest Tafrali, Nicolae-Șerban Tanașoca sau Răzvan Theodorescu.

La 29 martie 1926 era înființat la București, Institutul de Studii Bizantine
La 29 martie 1926 era înființat la București, Institutul de Studii Bizantine

Ce reprezintă studiile bizantine și cu ce se ocupă? O definiție a acestora este dată de către Helen C. Evans, în lucrarea sa intitulată „Byzantium: Faith and Power (1261–1557)”:

„Studiile bizantine (cunoscute și sub denumirea de Bizantinologie) reprezintă o ramură interdisciplinară a științelor umanistice care se ocupă cu istoria, cultura, portul, religia, arta, știința, economia și politica Imperiului Bizantin. Promotorul acestei discipline este considerat a fi filologul german Hieronymus Wolf, umanist. La 100 de ani după cucerirea finală a Bizanțului de către Imperiul Otoman, Wolf a început să strângă și să traducă scrierile filozofilor bizantini.”

Note:

(1)  Dumitru Hîncu, „Scrisori de la N. Iorga, E. Lovinescu, G. M. Zamfirescu, B. Fundoianu, Camil Baltazar, Petru Comarnescu”, in România Literară, Nr. 42/2009

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Viorica Dăncilă anunță alocarea de fonduri pentru "Autostrada Târgu Neamţ-Iaşi"

vin mart. 29 , 2019
În cadrul şedinţei de vineri, 29 martie a.c., a Guvernului României, premierul Viorica Dăncilă a anunțat alocarea de fonduri pentru „Autostrada Târgu Neamţ-Iaşi”. ” Aprobăm astăzi studiul de fundamentare al proiectului strategic de investiţii în parteneriat public-privat „Autostrada Târgu Neamţ-Iaşi”, de asemenea, vital pentru regiunea Moldovei. Valoarea totală a investiției […]

Poate vă place și:

libris.ro