Barca procurorului general Augustin Lazăr a început să ia apă din toate direcțiile: diverse asociații de revoluționari, jurnaliști, politicieni, precum și alte personalități din societatea românească, i-au cerut până acum acestuia demisia.
La toate aceste voci se alătură și cea a deputatului PNL Daniel Gheorghe, care consideră că “nicio persoana care a colaborat cu regimul represiv comunist nu are dreptul de a ocupa functii de înaltă demnitate publică în politică ori în magistratură”.
“Ca liberal, cred că drepturile și libertățile omului sunt mai presus de orice putere represivă a statului. De asemenea consider că nicio persoană care a colaborat cu regimul represiv comunist nu are dreptul de a ocupa funcții de înaltă demnitate publică în politică ori în magistratură. Memoria deseori ne este prea scurtă și uităm prea ușor prețul scump al libertății noastre!”, a scris deputatul PNL Daniel Gheorghe pe facebook
Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…
În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…
de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…
Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…
La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…
NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…
Leave a Comment