IASI

România adusă în pragul nebuniei: cronica unui miting presărat cu manifeste și bătut cu ouă

Disperarea împinge în cele mai multe cazuri la prostie: oameni din mai multe județe ale Moldovei au fost la Iași huiduiți, înjurați, îmbrânciți, jigniți, s-a aruncat în ei cu ouă, li s-au făcut semne obscene, li s-au aruncat priviri pline de ură, încruntate, li s-au arătat guri scofâlcite și fețe schimonosite.

Toată această nebunie a început joi, 9 mai a.c. la Iași în Piața Unirii încă de pe la ora amiezii. Mobilizarea pentru tot acest circ care avea să urmeze mai înspre seară, a început chiar de când încă se mai montau unele elemente ale scenei și se făceau ultimele pregătiri de către angajații firmei plătite să se ocupe de sonorizare și de organizarea mitingului.

Piața Unirii din Iași, scena montată pt mitingul PSD

Când se făceau testele instalației de sonorizare în Piața Unirii din Iași, fostul jurnalist Mălin Bot își făcea numărul prin piață alergând de colo până colo și chinuindu-se să transmită live pe facebook (n.r. “Dragniia” nu a asigurat semnal corespunzător de telefonie, așa că Bot s-a văzut nevoit să tot schimbe cartelele până a găsit un operator de telefonie care să-i permită să-și transmită circul live pe facebook și pe youtube).

Mălin Bot în Piața Unirii din Iași

Încă de la acel moment, prin Piața Unirii circulau și personaje (n.r. pe care le vedeai de regulă pe la protestele antiguvernamentale din Iași) care înroșeau telefoanele pentru a mobiliza către respectiva locație forțe pentru organizarea unei contramanifestații.

Orașul se transformase într-un adevărat furnicar, plin de agitație, de trafic și de sunete de girofaruri: în aceeași zi au avut loc (n.r. la Statuia Independenței din Iași) și manifestările dedicate zilei Proclamării Independenței României ( 9 mai 1877), manifestările Festudis Iași 2019, precum și mitingul PSD din Piața Unirii.

Autocare cu participanții la mitingul PSD

Zeci de autocare au ajuns în Iași aducând participanții la mitingul PSD din Piața Unirii. De asemenea, forțe impresionante de jandarmerie au fost desfășurate în oraș, dubițele albastre ale jandarmeriei putând fi întâlnite aproape la tot pasul prin Iași.

Jandarmeria a desfășurat forțe impresionante în IAȘI pe 9 mai 2019

Cu toată această desfășurare masivă de forțe de jandarmerie și poliție, incidentele neplăcute nu au lipsit. Un grup de cetățeni veniți cu autocarele la Iași și care încercau să ajungă de pe malul Bahluiului către centrul orașului a fost întâmpinat de către o doamnă cu următoarea exprimare:

“Țăranilor! Nesimțiților! N-am nevoie de mămăliga voastră!?”

Autocarele de pe Bahlui care au adus participanții la mitingul PSD

Întâmplarea s-a petrecut la o trecere semaforizată de pietoni aflată de-a lungul râului Bahlui din Iași. Acela a fost momentul când deja ne-a devenit clar că România a fost adusă în pragul nebuniei. Neputința unor formațiuni politice din România de a convinge electoratul că ele reprezintă o soluție mai bună a transformat o parte a populației în extremiști, în persoane radicalizate. Ori această stare de fapt numai democrație nu se mai poate numi.

Marius Bodea, PNL Iași

Principalii vinovați de această radicalizare? #Rezist, USR, PLUS, PNL, etc. Marius Bodea, liderul liberalilor ieșeni (n.r. cel care suflă cu patos în vuvuzea), era ieri printre cei care își scuipau plămânii cu înverșunare la mitingul PSD din Piața Unirii.

Tineri cu chipul lui Kovesi pe tricou la contramanifestația împotriva mitingului PSD de la IAȘI

În Parcul Junimea din Iași (n.r. fostul Parc Horia, Cloșca și Crișan) am asistat la o altă scenă de prost gust: oameni huiduiți și înjurați ca la ușa cortului pentru opiniile lor politice. Pentru a ajunge în Piața Unirii, participanții la mitingul PSD erau nevoiți să urce pe străduța de lângă acest parc, unde erau așteptați și întâmpinați cu manifestări tribale de persoanele mobilizate de către opoziție pentru contramanifestație.

Participanții la mitingul PSD ajutatți de jandarmi să se strecoare spre Piața Unirii din Iași

După ce civilizația #Rezisto-USR-istă i-a bătut cu ouă pe cei veniți din mai multe județe ale Moldovei, cu siguranță că or să prindă o și mai mare dragoste de opoziție și se vor da pe brazdă, blestemându-și zilele când au votat cu PSD.

Oare realizează opoziția că bătrânii îmbrânciți, scuipați, huiduiți, înjurați, poate au niște copiii sau nepoți care nu votau cu PSD-ul? Și că acum acei oameni își pot reevalua opțiunile de votare?

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

22 Octombrie 1940 – Ziua alungării preotului român Simion Mogoș din Ojdula. O rană adâncă în sufletul românesc al Ardealului

În toamna întunecată a anului 1940, odată cu impunerea rușinosului Dictat de la Viena, Ardealul…

3 zile ago

16 Octombrie 1897 – Ziua când a fi român și a nu-ți ascunde dragostea de țară însemna “agitație” împotriva statului

16 Octombrie 1897, Ziua în care “agitația” a însemnat iubire de neam La 16 octombrie…

o săptămână ago

Partidul Glasul Neamului: „Unitatea suveranismului românesc, o datorie față de Neam și Țară”

COMUNICAT DE PRESĂ 0011/IS/PGN/17.10.2025 Partidul Glasul Neamului: „Unitatea suveranismului românesc, o datorie față de Neam…

o săptămână ago

Vasile Slabu: “Acum suntem generația morții pentru că cei de la putere nu ne mai vor!”

Suntem într-o situație extremă în țară și poporul român este distrus din toate punctele de…

o săptămână ago

Partidul Glasul Neamului: „ANAF, jos labele de pe gemul nostru”

Comunicat de presă Partidul Glasul Neamului: „ANAF, jos labele de pe gemul nostru” Partidul Glasul…

o săptămână ago