În ultima vreme devine tot mai evident faptul că România este o țară majoritar ortodoxă, condusă însă de niște lideri profund antiortodocși. Din acest antagonism nu poate rezulta decât sporirea frustrărilor și nemulțumirilor românilor.
V-aduceți aminte? Președintele Klaus Iohannis a refuzat invitația de a fi prezent la sfințirea Catedralei Neamului, însă acum s-a gudurat pe lângă papă ca un cățel pe lîngă raionul cu mezeluri dintr-un supermarket. Al cui președinte e ăsta?
“Iohannis nu merge la sfințirea Catedralei Neamului. Mesajul transmis Patriarhului Daniel”, scria digi24.ro
Da, chiar așa, când e vorba de pelerinajele ortodoxe nu mai opintesc ăștia cu batjocura, insultele, bășcălia, blasfemiile, însă acum am putut observa cu toții cum Rezistenții, TFL-imea, până și prigonitorii religiei, bejboznicii de la USR, s-au umplut brusc și inexplicabil de pioșenie și exaltare religioasă, ba chiar și presa profund antiortodoxă și-a uimit asistența de această dată, într-un contrast flagrant, cu niște prezentatoare cu ochii umeziți de emoție, entuziasm și excitare pentru vizita Papei.
“Preşedintele Iohannis nu l-a numit pe papă „fanatic religios”, „infatuat care promovează ura”, şi nu i-a dat cu „flit”, în ciuda tuturor celor de mai sus. (…)Papa Francisc nu a vorbit vineri împotriva „familiei tradiţionale”. Dimpotrivă, Papa a spus că familia este celula de bază a societăţii, care este victima sărăciei, excluziunii şi izolării la care o supun „«cultura urii» din lumea contemporană, individualistă şi materialistă.””, a scris Cătălin Sturza
N-o fi și ăsta oare un standard dublu la fel de scârbos ca și acela aplicat românilor de către vestici în domeniul alimentelor și a altor produse bune mai curând pentru gunoi, decât pentru comercializare? Și totuși suntem o națiune ortodoxă, cu peste 86% credincioși ortodocși, dar după cum se vede suntem conduși tocmai de dușmanii ortodoxiei românești.
Începând de la Iliescu și până la Iohannis, așa zișii președinți “români” au prezentat public mai mult sau mai puțin evident, o aversiune acută față de reperele spirituale ale poporului român. Nu tu eforturi din partea președinților postdecembriști pentru declararea în Constituția României a rolului creștinismului în păstrarea existenţei noastre ca naţiune, nu tu declararea ca stat creștin așa cum au făcut-o alte țări, nu tu stabilirea responsabilității de apărare a culturii creștine ca o datoria fundamentală a statului, ci ba chiar dimpotrivă, o delimitare de toate aceste valori și responsabilități.