Categories: Știri

Autoritățile române se pun în mișcare: iată Hotărârea pe care trebuie s-o adopte Guvernul cu privire la Cimitirul de la Valea Uzului

“Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputatul Constantin Codreanu, a prezentat, în Camera Deputaților, o declarație politică prin care cere Guvernului adoptarea unei Hotărâri pentru transmiterea necropolei internaționale de război din Valea Uzului către Ministerul Apărării Naționale și alocarea de fonduri pentru ridicarea unei Capele ortodoxe.

La începutul lunii curente, deputatul i-a interpelat, atât pe ministrul Afacerilor Interne și pe cel al Apărării, pe directorul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, cât și pe prefecții de Bacău și Harghita în legătură cu profanarea mormintelor eroilor români din Valea Uzului și incidentele provocate recent de extremiști maghiari.

În data de 21 mai 2019, s-a deplasat personal la Cimitirul Internațional din Valea Uzului pentru a se convinge la fața locului de cele întâmplate, pentru a depune flori, candele și panglici tricolore la căpătâiul eroilor români și pentru a le aduce un pios omagiu.

În data de 29 mai 2019, primăria Sânmărtin, județul Harghita (primar Andras Gergely), a dispus, prin hotărâre de consiliu local, închiderea pe o perioadă de 30 de zile a Cimitirului Internațional din Valea Uzului.

„De Ziua Eroilor, în data de 6 iunie, am revenit la Cimitirul Internațional din Valea Uzului, unde extremiști maghiari și reprezentanți ai puterii locale de stat, instigați de către unii lideri locali sau de nivel național ai UDMR, au încercat împiedicarea accesului publicului în cimitir și au creat incidente”, a transmis deputatul Constantin Codreanu.

Oficialul român a accentuat că „Toate cele întâmplate au fost reflectate pe larg de presa națională, iar surse de ştiri internaționale, cum ar fi bunăoară, Euronews, care emite și în maghiară, a prezentat evenimentele voit distorsionat”.

După aceste incidente, ambasada României la Budapesta a fost atacată și vandalizată, sub ochii poliției maghiare, de către membri ai așa-numitei „Mișcări de tineret 64 de Comitate”, organizație maghiară cu caracter fascist și rasist, și ai partidului politic „Mi Hazank”.

Ambasadorul României la Budapesta a fost convocat la Ministerul ungar de Externe, iar Ministerul Afacerilor Externe al României a respins ferm acuzațiile și limbajul inacceptabil utilizat de unii oficiali de la Budapesta, solicitându-i părții maghiare să se abțină de la provocări și de la escaladarea tensiunilor, alimentate inclusiv prin prezența unor oficiali maghiari la Cimitirul Internațional de la Valea Uzului în data de 6 iunie 2019.

Amintim că în luna mai 2019 mormintele eroilor români căzuți în Primul Război Mondial și înhumați în Cimitirul Internațional din Valea Uzului au fost profanate de către mai mulți extremiști maghiari, 52 de cruci instalate pe mormintele eroilor români fiind acoperite cu saci de plastic pentru gunoi.

Cimitirul Internațional din Valea Uzului, amenajat în anii 1926-1927, adăpostește rămășițele pământești a 149 de eroi români şi 1155 de ostaşi străini (din care 794 de unguri, 108 germani, 4 ruşi, 3 sârbi, 2 austrieci, 2 italieni şi 242 neidentificaţi) căzuți în Primul Război Mondial, precum și ale mai multor soldați români, ruși și germani căzuți în al Doilea Război Mondial.

„În interpelarea adresată factorilor guvernamentali am arătat că, începând cu anul 1994, sub pretextul reamenajării și reabilitării Cimitirului Internațional din Valea Uzului, agenți ai puterii locale de stat (trimiși ai primăriei comunei Sânmartin, județul Harghita) au scos crucile de lemn de la căpătâiul militarilor români, ruşi, germani, italieni, sârbi și austrieci, locul rămânând gol. A fost instalat, cu finanțarea primăriei locale și a Ministerului Apărării al Republicii Ungare, fără aprobările și autorizațiile cerute în asemenea cazuri de către lege, un monument pe care s-a gravat inscripția „Închinat eroilor maghiari care au murit pentru patria lor milenară”. Astfel, Cimitirul a fost deinternaționalizat, inclusiv deromânizat, cu bani de la Budapesta. Sunt fapte de netolerat.

În situația creată, și mai ales după incidentele din 6 iunie curent, consider că Ministerul Apărării Naționale trebuie să preia în administrare necropola de război din Valea Uzului, restabilindu-i statutul internațional și luând toate măsurile necesare pentru cinstirea tuturor eroilor înhumați acolo, indiferent de naționalitate. Fac apel către Guvernul României să adopte cât de curând o Hotărâre în acest sens.

De asemenea, fac apel către Biserica Ortodoxă Română, în speță către Episcopia Covasnei și Harghitei și Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, precum și către Oficiul Național pentru Cultul Eroilor pentru ridicarea în Cimitirul Internațional din Valea Uzului a unei Capele ortodoxe în care să fie oficiate serviciile religioase cuvenite pentru cinstirea memoriei eroilor români și străini, de confesiune ortodoxă. Cer Guvernului și, implicit, Ministerului Finanțelor Publice să prevadă, cu ocazia apropiatei rectificări bugetare, fondurile necesare ridicării unei asemenea Capele”, se arată în declaraţia deputatului Constantin Codreanu.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Călători între cer și înapoi

Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…

3 zile ago

Partidul Glasul Neamului sărbătorește Ziua Națională a României la Galați, în fața Monumentului Eroilor (1916-1918)

În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…

3 zile ago

Comunicat. În legătură cu distrugerea troiței de la Tâncăbești

de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…

5 zile ago

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în Dobrogea

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…

6 zile ago

27 Noiembrie 1919 – Organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad, ce are denumirea de IME (Iredentista Magyar Egyesulet)

La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…

6 zile ago

Un an de represiune (2). TÂNCĂBEȘTI. O tradiție memorială inofensivă de 30 de ani. Documente inedite din ultimele 3 decenii

NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…

7 zile ago