“M-am pomenit cu un grup de tineri naționaliști că mă abordează și-mi fac o propunere care m-a încântat cum n-am mai fost de multă vreme: să le fiu consilier și purtător de cuvînt într-un proiect căruia i-au dat un nume extrem de inspirat: Centenarul Opincii!
Vă las câteva secunde să vă gândiți ce ar putea să însemne această împerechere de cuvinte care cu siguranță nu s-a mai produs în limba română: centenarul știe cam toată lumea ce înseamnă, am avut anul trecut unul fastuos, glorios: Centenarul Unirii! Dar un centenar al „opincii” ce ar putea să însemne?!…
Ei, bine, s-ar putea ca acest „centenar al opincii”, eventual scris cu majusculă – Centenarul Opincii, să producă manifestări mai importante, mai impozante decât centenarul de anul trecut. Totul depind de noi, de tinerii de care v-am pomenit și de subsemnatul, care am acceptat cu deplină satisfacție onoarea care mi se făcea și mai ales ținta proiectului: aniversarea cu tot fastul cuvenit a unuia dintre momentele cele mai superbe în care a fost angajat neamul românesc sub multiple aspecte.
S-ar putea spune că este un moment de grație a ceea ce numim deseori a fi umorul românesc! E un punct de vedere! Dar se mai poate spune că este unul dintre momentele în care intervenția românilor a însemnat salvarea omenirii, repet sintagma: salvarea omenirii! A existat un asemenea moment în istoria noastră?!
Nu mai lungim vorba și dăm cărțile pe față: Este vorba de cei 100 de ani care se împlinesc în luna august de la eliberarea Ungariei, a Budapestei, de către Armia Română! Acțiunea României, a Guvernului, a Armatei, a fost mai mult trecută sub tăcere în acești o sută de ani de zile. Nu s-a pomenit nimic pe vremea funcționării lagărului comunist, iar după 1990 nicio poziție oficială nu a consemnat evenimentul! Nu s-a făcut nimic pentru ca acele evenimente să intre în conștiința publicului.
Nu mă mir că mulți vor considera că exagerez, că bat câmpii, afirmând fără niciun temei că prin acțiunea Armatei Române am îndepărtat un mare pericol, pericolul bolșevic, aflat în plină ascensiune, în încercarea de a se răspândi în Europa și mai apoi în lumea toată!… N-o să răspund acestor viitoare contestații, deocamdată lansez ideea proiectului, supunându-l discuțiilor și comentariilor cititorilor de pe site, publicului larg. De dumneavoastră, iubiți și stimați colegi, depinde reușia proiectului!
Deci propunerea „băieților” este să marcăm cei 100 de ani care se împlinesc de la momentul sublim când doi soldați români, unul mai năstrușnic decât celălalt, s-au urcat pe acoperișul Parlamentului Ungariei și au coborît steagul maghiar, iar în locul acestuia au înălțat o opincă, opinca unui valah, ale cărei nojițe au fluturat pe cerul Budapestei cu o putere de semnificație teribilă! Semnificațiile posibile ale acestui gest îi invit pe colegii noștri să le deducem, să le inventariem împreună și să le oferim conștiinței publice din România, dar și din Ungaria. Nu avem voie să uităm acel moment, nu avem voie să nu analizăm în amănunt ce s-a întâmplat în conflictul dintre români și bolșevicii ruși, un conflict care nu s-a limitat la expediția din Ungaria, de izgonire a bandelor de criminali bolșevici, ci a cuprins și alte episoade, la Viena, la Praga, în Basarabia.”
Citiți întreg articolul pe ioncoja.ro