Categories: Știri

MApN: Dovezi arhivistice incontestabile privind caracterul multinațional al Cimitirului eroilor din Valea Uzului au fost prezentate de partea română

Ministerul Apărării Naţionale oferă prin intermediul unui comunicat de presă amănunte menite să clarifice discuțiile din spațiul public de pe marginea situației Cimitirului internațional al eroilor din Valea Uzului. 

“Referitor la întâlnirea de lucru de miercuri, 26 iunie, de la București, organizată la nivel de experţi între reprezentanţii părţii române şi cei ai părţii ungare pentru analizarea aspectelor de interes comun în domeniul mormintelor şi operelor comemorative de război, partea română constată cu regret denaturarea discuțiilor de către reprezentantul Institutului și Muzeului Militar din Ungaria, pe marginea situației Cimitirului internațional al eroilor din Valea Uzului. 

Ca atare, în dorința asigurării unei complete și corecte informări a opiniei publice, Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale este împuternicit să facă următoarele precizări:

Întâlnirea dintre Oficiul Național pentru Cultul Eroilor (ONCE) și instituțiile omoloage din Ungaria a urmărit, între altele, discutarea tuturor circumstanțelor de fapt și de drept privind Cimitirul internațional al eroilor din Valea Uzului și prezentarea soluțiilor avute în vedere pentru asigurarea unei cinstiri demne a eroilor, indiferent de naționalitate, înhumați în această necropolă.

În cadrul discuțiilor, partea ungară și-a argumentat poziția prin raportare exclusiv la o schiță din anul 1917, a unui alt cimitir, care a fost extins în anul 1926, de Societatea Cultul Eroilor care funcționa la acea vreme în statul român și, ulterior, în anul 1944, prin reînhumarea unor eroi de diferite naționalități căzuți în luptele purtate în împrejurimi în contextul Primului și celui de Al Doilea Război Mondial. 

Dovezi arhivistice incontestabile privind caracterul multinațional al Cimitirului eroilor din Valea Uzului au fost prezentate de partea română în cadrul discuțiilor, fiind respinse astfel orice alegații privind o așa-zisă profanare de către autoritățile locale din Dărmănești a vreunei parcele unde ar fi fost înhumați soldați austro-ungari.

În egală măsură, partea română a respins ca inacceptabilă propunerea părții ungare de a realiza o expertiză tehnică exclusiv la parcela unde au fost montate recent crucile din beton, arătând că are în vedere organizarea unor inspecții tehnice la nivelul întregului Cimitir internațional, cu participarea reprezentanților tuturor statelor ai căror eroi se odihnesc în acest cimitir, inclusiv Ungaria.

Partea română rămâne angajată într-un dialog deschis și onest cu partea ungară, dar nu poate fi de acord cu declarațiile false și nici cu instrumentalizarea unor întâlniri tehnice, în care partea română s-a implicat cu bună credință în dorința identificării unei soluții și detensionării situației, pentru a justifica obiective de politică națională ale Ungariei. ” , se arată în comunicatul de presă al MApN

GALERIE FOTO:

[envira-gallery id=”101090″]

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago