Ritmul alarmant în care dispar unitățile de învățământ în limba română de pe teritoriile din Ucraina cu mari comunități de români (n.r. încă) te fac să te întrebi cu îngrijorare la viitorul identitar al acestor români pe care vitregiile istoriei și ale timpurilor i-au abandonat la mila unor străini fără un avânt asemănător cu cel al românilor, în a acorda minorităților drepturi și libertăți cultural identitare.

Deși România ar trebui să urle și ea ca din gură de șarpe, așa cum o fac de altfel și alte țări vecine cu Ucraina la aceste adevărate genociduri identitare puse în practică de administrația ucraineană, din partea autorităților din țara noastră n-am văzut nici măcar gesturi timide de a apăra minoritatea românească de pe teritoriul Ucrainei.

Dacă în România autoritățile guvernamentale se dau peste cap, uneori chiar împotriva voinței propriului popor (n.r. vezi ordonanța de urgență prin care se oficializează practic limbile minorităților naționale în administrație prin noul Cod Administrativ), să satisfacă până și unele dintre cele mai deplasate dorințe ale minorităților de pe teritoriul României, față de abuzurile împotriva minorității românești din Ucraina același Guvern al României este de o indiferență absolut criminală! N-am văzut nici măcar o singură reacție oficială împotriva barbariei și a genocidului identitar îndreptat împotriva românilor din Ucraina.