Categories: Tradatorii Romaniei

Aurelian Pavelescu: CE PLĂCERE POATE FI SĂ-ȚI TRĂDEZI ȚARA?

“Trădarea de țară este o realitate politică pe care o întâlnim azi la tot pasul. Nu este vorba despre simple acuze, ci despre fapte concrete și asumate de o mare parte dintre politicieni și civici. Situația este așa de flagrantă, încât nici nu se mai obosesc să nege și să se justifice.

Iohannis, Orban, Rareș Bogdan, Turcan, Gorghiu, Cioloș, Barna, cu liota de susținători deliranți din ONG-uri și presă au făcut permanent apologia poliției politice din justiție și boicotul Constituției, care nu reprezintă, de fapt, decât suveranitatea poporului. În același timp, au susținut, înainte de toate, interesele sau ale Germaniei, Franței, Olandei, sau altora, sau ale grupurilor de presiune economică din zona multinaționalelor și băncilor pentru cedarea resurselor, industriei și serviciilor aproape gratuit în contra interesului unui popor umilit așa de mult în istorie.

Niciun politician de bună credință n-ar putea nega, în același timp, nevoia de deschidere către exterior, de creare a unui climat economic în care capitalul străin să fie protejat și încurajat. Dar de aici până la discriminarea capitalului autohton și cedarea resurselor, în mod total dezechilibrat, până la punerea cătușelor celor care se opun acestor discriminări, este cale lungă. În condițiile în care nicăieri în UE nu există un astfel de comportament statal, capacitățile economice interne și potențialul propriilor popoare fiind deplin încurajate la rândul lor.

Au fost momente în istoria noastră recentă când cedarea de suveranitate s-a făcut oarecum cu speranța în mai bine pentru țară. În anii 90 și anii 2000 acestea au fost politicile generale. Dar, de cel puțin 15 ani, s-au văzut consecințele dezastruoase, industria dispărând cu totul, alte ramuri ale economiei, cu plecarea din țară a milioane de români, din disperare. Nu poți fi azi decât trădător de țară, dacă continui acele politici criminale, anti-naționale, care au făcut atât de mult rău deja!

Ce plăcere să ai în a-ți trăda țara? Și a lupta cu armele poliției politice să pui mâna pe guvernare pentru a o nenoroci definitiv? Dar, vreme trece, vreme vine. Poate că ar fi foarte bine ca liberalii și useriștii să vină la putere din 2020, trădarea să meargă până la capăt. Și poporul, azi manipulat în masă cu ură și minciună, să hotărască atunci dacă vrea să moară sau să trăiască!”, a scris pe facebook Aurelian Pavelescu

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago