Categories: Republica Moldova

Partidele basarabene invitate să participe la o masă rotundă în incinta Palatului Parlamentului în zilele de 7-8 Septembrie 2019

Comunicatul Președintelui CMR

”Prin poziția exprimată de Maia Sandu, primul ministru al Republicii Moldova cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la încheierea pactului criminal hitleristo-comunist, prin care porțiuni întregi ale României au fost invadate și incorporate URSS împreună cu populația aferentă care a fost supusă unui genocid deliberat, se încearcă minimalizarea tragediei noastre naționale.

De aceea, în virtutea atribuțiilor stipulate în Statutul CMR, respectiv:

4.2.1. Atribuțiile Președintelui
(2) Preşedintele stabileşte strategia şi direcţiile de acțiune ale organizaţiei.

– constatând că există o profundă incompatibilitate a primului ministru de la Chișinău față de principiile, atât ale Consiliului Mondial Român, în particular, cât și ale națiunii române profund afectate tocmai de Pactul Ribbentrop-Molotov;
– considerând că orice relație sugerată de așa zisă apropiere a CMR de Maia Sandu și guvernul pe care-l conduce devine în acest moment dăunătoare prin încurajarea, chiar tacită a unei asemenea politici de compromis cu tentă colaboraționistă;
– în virtutea atribuțiilor care-mi revin ca președinte, consider că CMR nu trebuie să întreprinde niciun pas în această direcție. inapropiată, neavenită și profund dăunătoare care ar valida politica guvernului Sandu.

Nu sunt împotriva unui dialog cu Chișinăul, din contra, dar trebuie înțeles că românii nu sunt datori să întindă mâna unui prim ministru care nu arată niciun fel de compasiune pentru compatrioții noștri care au suferit un proces deliberat de genocid ca urmare a invaziei neprovocate a Moscovei, un prim ministru care practic pune semnul egal între călăi și victime.

Maia Sandu și guvernul său sunt datori să repare tragedia românească care a separat națiunea noastră și a sfârtecat teritoriul Sfânt al României. Abia apoi pot să întindă mâna românilor pentru reconciliere națională cerând iertare și luînd măsuri pentru revenirea la starea naturală de națiune și țară reîntregită.

În același timp, fac un ultim apel partidelor românești și unioniste de la Chișinău să dea dovadă de înțelepciune, să renunțe la diferende și orgolii pentru a crea alianța politică capabilă să devină partenerul credibil de dialog cu Bucureștiul și factorul de presiune politică pentru modificarea politicii greșite a guvernului Sandu.
Și în acest sens, Consiliul Mondial Român invită partidele basarabene să participe la o masă rotundă în incinta Palatului Parlamentului în zilele de 7-8 Septembrie 2019”

Mircea Popescu

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago