Categories: PLUS

„Purtătorul de geantă al lui Miron Mitrea”, fost consultat PSD, va fi numit șeful comunicării la PLUS

În urmă cu câțiva ani, în cadrul unui conflict între lacheii sistemului, Sabin Orcan îl numea pe redactorul-şef Dan Marinescu „purtătorul de geantă al lui Miron Mitrea” (vezi aici), povestind de asemenea și cum a fost dat afară de la „Adevărul”.

O altă jurnalistă, Ramona Ursu, înregimentată în cam aceeași tabără ca și Orcan, vine și ne spune următoarele despre noul șef al Comunicării de la PLUS, Dan Marinescu (vezi aici):

”A oferit PSD consultanță politică; era o chestiune asumată”

”Azi am citit o știre în presă cum că Dan Marinescu va fi numit șeful Comunicării de la PLUS. N-am absolut nicio problemă cu asta, nu mă interesează ce decizii de acest tip iau partidele. Însă ce n-am văzut în știrile respective era despre consultanța politică pe care Dan Marinescu a oferit-o PSD (în perioade în care făcea pauză din jurnalism, deși eu nu înțeleg cum e să fii jurnalist și apoi să faci consultanță politică și apoi să conduci ziare, fiind iar jurnalist), pe care el nu o ascunde, ba chiar numai mie mi-a povestit de n ori despre perioada în care era consultant politic. Era o chestiune asumată, nu se ferea să vorbească despre cum i-a consiliat pe pesediști”, a scris pe facebook jurnalista Ramona Ursu

Chiar și fără aceste destăinuiri pătimașe, la o simplă căutare pe internet dai peste informații publice care arată faptul că într-adevăr Dan Marinescu a fost un apropiat al lui Miron Mitrea și că a fost consultant politic pentru PSD.

Așadar, un apropiat al PSD, ex-consultant, Dan Marinescu, pe care Orcan îl numeşte „purtătorul de geantă al lui Miron Mitrea”, va fi numit șeful comunicării la PLUS. După câte putem vedea, oamenii noi sunt reciclați tot din tomberoane vechi și urât mirositoare, pe filiera DE-serviciilor.

Cioloș și poporul PLUS, bolșevism au readus!

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

5 zile ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

o săptămână ago

REVOLTĂ CIVICĂ FĂRĂ PRECEDENT

COMUNICAT DE PRESĂData: 14 sept, 2026Emitent: Comitetul de Inițiativă Civică pentru Suveranitate Economică și Transparență…

o lună ago

LED, OLED, Mini LED sau QLED: ce înseamnă de fapt și cum alegi televizorul potrivit

Toate aceste denumiri descriu, în esență, cum se aprinde ecranul unui televizor: fie prin miliarde…

o lună ago

A apărut numărul 94 al revistei MAGAZIN CRITIC

Aceasta este o ediție dedicată celor care scriu România de astăzi, celor care transformă gândul…

2 luni ago

CONVOCARE CONGRESUL PARTIDULUI GLASUL NEAMULUI

Brad, 12 septembrie 2026, Hunedoara În conformitate cu prevederile Art. 37–39 din Statutul Partidului Glasul…

2 luni ago