Constituția Statelor Unite ale Americii și amendamentele acesteia sunt sfinte pentru americani. Propozițiile elementare care se regăsesc în ea sunt literă de lege și trebuie respectate întocmai. De aceea s-au păstrat până în ziua de astăzi niște cutume în societatea americană pe care cetățenii de rând sunt gata să și le apere chiar și cu arma în mână. Până și unii dintre politicieni le insuflă cetățenilor americani că trebuie să lupte pe orice cale pentru a-și apăra acele drepturi prevăzute în constituție.
În România, deși s-a murit în decembrie 1989 pentru libertate, paradoxal trăim azi, în așa zisa “democrație”, o teroare mai bolșevică decât cea din anii ’50, având practic chiar mai puține libertăți decât pe vremea comunismului. Deși în mod normal ar trebui să apere principiile doctrinei liberale, tocmai liberalii din România au fost primii care au girat legi controversate care restrâng foarte mult libertatea de exprimare și de gândire, impunând o cenzură chiar mai parșivă decât cea din perioada comunistă.
În timp ce în SUA poți vedea public o libertate de exprimare ideologică, politică și socială practic fără limite, la noi în România s-a revenit la perioada anilor ’50, cu istoria făcută sau rescrisă prin tribunale, sau de către mercenari care urăsc neamul românesc din toți rărunchii precum făcea Mihail Roller în vremurile de tristă amintire ( acum vezi Lucian Boia & comp.).
În mod paradoxal față de situația libertății de exprimare din SUA, ambasadorul american la București ( n.a. Hans Klemm) împreună cu hoardele de bolșevici care au infiltrat diverse instituții ale statului român și cu cei de prin ONG-urile care agită strada la cel mai mic semn al stăpânilor lor, susțin în România o cenzură ideologică similară celor de prin gulagurile sovietice.
O jurnalistă din Carei s-a trezit cu contul șters pentru o distribuire despre “povestea legiunii românești care a ocupat Praga”
Un nou caz de cenzură aiuristică pe facebook: o jurnalistă româncă s-a trezit cu contul de socializare șters sub un pretext tâmpit. O simplă redistribuire a unui articol de pe RFI intitulat “Pagina de istorie: Povestea legiunii românești care a ocupat Praga timp de 20 de zile“, a fost destul pentru a i se dezactiva contul de facebook jurnalistei Daniela Ciută de la Carei.
Pentru orice român cu scaun la cap este limpede că legiunea la care se referă respectiva postare nu este ceea pe care o credeau cerberii cenzurii de pe facebook. Cu toate acestea, contul de socializare al doamnei Ciută Daniela este și până la acest moment dezactivat, sub un pretext cretin, pentru că se poate vedea până și din lună că nu a fost încălcat niciun fel de standard al comunității pe facebook, ba mai mult, cenzorii care au făcut această cumplită eroare ar mai trebui chiar să-și ceară și niște scuze.
Se împlinește deja o lună de zile de când cei de la facebook i-au șters contul jurnalistei independente de la Carei, doamna Ciută Daniela. După cum se poate vedea mai sus, pretextul pentru care i-au șters contul este unul absolut bizar, de tot râsul.
La fel se întâmplă și de multe ori când încercăm să redistribuim postări cu un puternic caracter identitar ale unor vectori de opinie naționaliști sau conservatori din societatea românească. Ne trezim cu postările șterse și cu notificări despre cum că ar fi încălcat nu știu ce standarde ale comunității. Ce standarde ar putea încălca oare niște poze cu niște copii cu icoane și steaguri tricolore în mâini? Ce supără mai tare? Icoanele, sau steagurile?
Un partid constituit legal în România are interdicție totală pe facebook
Deși Constituția României prevede că “Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”, orice postare, chiar până și un comunicat de presă nevinovat care conține cuvintele Noua Dreaptă, sunt considerate de cerberii facebook a încălca standardele comunității.
Până și o postare în care cei de la Noua Dreaptă se declarau împotriva manifestărilor șovine a fost considerată ca încălcând standardele comunității de către cei de la facebook!?
Cu alte cuvinte, o publicație trebuie să se ferească mai ceva ca de dracu’ să folosească numele unui partid legal constituit în România, chiar și atunci când are ceva de comunicat de interes public? Altfel publicația respectivă devine chiar ea ținta cenzurii și a represiunii prin diverse forme, din partea cenzorilor ideologici de la facebook. Păi nu este asta o încălcare flagrantă a Constituției României?