Carei

Mesaj de pe granița de nord-vest la Crucile Eroilor Armatei Române de la Valea Uzului

Deși n-a putut fi iarăși alături de ceilalți participanți la manifestările de Ziua Armatei organizate pe 25 octombrie 2019 la Cimitirul Internațional de la Valea Uzului, președinta Asociaţiunii ASTRA Carei Despărţământul Aurel Coza, doamna Daniela Ciută, a transmis de la Carei organizatorilor evenimentului un comunicat care a fost rostit în cadrul evenimentului de către președintele Asociației Calea Neamului, domnul Mihai Tîrnoveanu.

,,Sunt suflet din sufletul neamului meu
Şi-i cânt bucuria şi-amarul –,,

Astăzi, cântam împreună bucuria de a fi împreună la locurile de veci ale celor cărora le datorăm libertatea și mai ales identitatea noastră națională!!

Jertfa lor de sânge nu a fost în zadar! Vatra noastră românească a fost păstrată și pentru generațiile viitoare! ,,Eroii nu mai au nevoi, Eroii ne mai au pe noi!,,

Ei sunt cei care ne-au adus aici, ne-au adunat din toate colțurile țării noastre la ceas de mare cumpănă pentru țară. Aici, la mormintele eroilor de la Valea Uzului, ne-am cunoscut cei ale căror inimi bat la unison pentru această țară românească! Pentru că…Eroii ne mai au pe noi!

Suntem împreună pentru că simțim la fel, iubim cu toată ființa noastră Neamul nostru Românesc. Chiar dacă azi nu sunt o prezență fizică la mormintele eroilor români de la Valea Uzului sunt aici prin tot sufletul meu.

Mesaj de pe granița de nord-vest la Crucile Eroilor Armatei Române de la Valea Uzului

Revăd cu ochii minții fiecare mormânt de eroi la care am aprins lumânări și am spus o rugăciune la data de 6 iunie 2019. Mai simt în nări mirosul pădurii de brad, al pământului reavăn și al ierbii crude de pe acest platou.

Avem datoria să stăm de veghe nu doar la hotarele țării ci și la căpătâiul eroilor noștri care nu sunt lăsați să își doarmă în liniște somnul de veci aici la Valea
Uzului. Forțarea Carpaților Orientali s-a desfășurat între 19 și 27 octombrie 1916.

Toate încercările de forțare a trecătorilor (Tulgheș, Bicaz, Trotuș, Oituz, etc.) au fost respinse de Armata Română. Ca un arc peste timp, tot în aceeași perioadă a lunii octombrie dar în anul 1944, Armata Română a eliberat Ardealul de Nord de sub ocupația hortystă.

Neamul nostru românesc a știut să își apere mereu teritoriile. Să cinstim deci așa cum se cuvine memoria celor care au făcut jertfa de sânge! Nu prin vorbe alese ci prin FAPTE! Să dăm dovadă că putem fi uniți, că putem trece peste orice neînțelegeri când vine vorba de a ne apăra identitatea noastră românescă.

25 Octombrie 2019, Ziua Armatei la Valea Uzului

A venit vremea să ieșim din amorțeală. Nu simțiți chemarea eroilor? Aici, la Valea Uzului, ei au câștigat bătălia care a făcut posibilă înfăptuirea Marii Uniri!
A venit vremea! Ori alegem să fim români cu tot ce presupune aceasta ori nu vom mai fi!

,,Scaldă-n lacrimi bucuria
Că-i rotundă România
Prunci, nepoţi, bunici în cale
Vin la România Mare
N-am plătit ţara la vamă
Suntem cu munţii de-o seamă
Iancu nostru-n grai grăieşte
Şi ne strigă româneşte!

Să nu uiţi copile bun
Despre neamul tău român
Că-i al nost’ Ardealul Sfânt
De când suntem pe pământ,,
LA MULȚI ANI ARMATEI ROMÂNE!
Eroii nu mai au nevoi, Eroii ne mai au pe noi!”

Daniela CIUTĂ, de pe granița de nord-vest

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

19 august 1316 – Ziua în care Clujul a devenit oraș scos din posesiunea Episcopiei Catolice de Alba Iulia

În anul 1316, pentru a-şi asigura sprijinul clujenilor, Carol Robert de Anjou le-a acordat, prin…

15 ore ago

„Atacul Cămășilor Albe” – Epopee de curaj în ziua de 19 august 1917

Atacul „Cămășilor Albe”, Jertfă și biruință la Mărășești, 19 august 1917 Ziua de 19 august…

18 ore ago

18 august 1906 – Un preot român în lanțuri pentru tricolor, cazul Traian Gașpar din Hezeriș

În zbuciumatul început de secol XX, când românii din Transilvania trăiau sub povara dualismului austro-ungar,…

o zi ago

17 August 1916 – “Nu mai sunt Carpații!”. Asta exclama Octavian Goga la intrarea României în război

17 August 1916 – „Nu mai sunt Carpații!” Strigătul lui Octavian Goga și jertfa României…

2 zile ago

Flăcările urii peste Năsăud – Martiriul românilor ardeleni la 17 august 1849

Anul 1849 a adus cu sine nu doar speranțele libertății născute din revoluția pașoptistă, ci…

3 zile ago

Cheţani, 16 august 1848 – Când dreptatea țăranilor români a fost înăbușită în sânge și lanțuri

Revoluția de la 1848 a aprins în toate provinciile românești flacăra libertății și a dreptății…

3 zile ago