De 1 Decembrie trecem Carpații, de la Bacău la Sfântu-Gheorghe. Suntem pe Calea Neamului; nu uităm Valea Uzului, nu lăsăm Covasna.
De Ziua Națională reafirmăm două principii identitare, Memoria Eroilor și Unitatea Națională.
Crucile Eroilor Armatei Române care si-au dat sângele pentru Țara Întreagă NU se negociază în niciun fel iar soarta lor nu se cade a fi decisă la judecată, căci este născută de Istorie; îi solicităm în acest sens Prefectului jud. Bacău să retragă acțiunea din justiție împotriva Primăriei Dărmănești prin care se cere anularea autorizației de construire a Crucilor si Monumentului Eroilor Români de la Valea Uzului si scoaterea terenului Cimitirului Internațional Valea Uzului din domeniul public al orașului Dărmănesti.
În a doua parte a zilei vom trece Carpații spre Sfântu-Gheorghe împreună cu 21 de tineri minunați din jud. Bacău, pentru transmite din nou, al doilea principiu: frații în veci vor fi frați. Voi scrie despre ei, voi scrie despre Inima lor și îi veți vedea si auzi lângă Voievodul Nostru, Mihai Viteazul, de la Sfântu-Gheorghe, lângă Torțele ce nu se vor stinge niciodată.
Participăm la manifestările organizate de Prefectura Covasna, fiind astfel alături de bunii nostri prieteni din întregul județ care se adună an de an la Sfântu, ridicând spre Cer acelasi Steag si aceeasi Rugăciune, pentru a răspunde Prezent în fața Țării.Împreună, mergem cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!
Autor: Mihai Tîrnoveanu
Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…
În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…
de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…
Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…
La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…
NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…
Leave a Comment