Mai multe organizații din România și din Republica Moldova au acceptat invitația organizatorilor de la Asociația „Generația Unită” de a participa la Chișinău cu ocazia sărbătoririi a 101 ani de la Marea Unire, la un marș unionist.

Marșul a început din fața monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău, unde s-au rostit câteva scurte alocuțiuni din partea membrilor Asociației „Generația Unită”, Liga Studenților din Iași (n.r. LS IAŞI), urmate apoi de un moment surpriză din partea Asociației Camarazii care a creat un tricolor românesc din fumigene colorate.

S-a mers în marș spre clădirea Sfatului Țării, de pe strada Alexei Mateevici, locul unde s-a votat „unirea pe vecie” cu România.

Gestul organizațiilor și asociațiilor din România care au participat la acțiunile din Chișinău au fost apreciate de către organizatorii de la Asociația Generația Unită:
“Mulțumim tuturor participanților la acest eveniment, și va așteptăm și pe 27 martie să reușim să întregim cele 2 jumătăți de hartă ale României. Mulțumim grupului #Camarazii, studenților de la #LigaStudențilorIași pentru că au făcut un drum lung pentru a fi alături de noi!”, au scris pe facebook cei de la Asociația Generația Unită

- Comemorarea studenților, elevilor și luptătorilor anticomuniști arestați în noaptea de 14 spre 15 mai 1948 - 14 mai 2025
- 12 Mai 1886 – S-a înființat “Secția pentru colonizarea secuilor” a societății Emke, sub președinția contelui Banffy Bela și a deputatului Horvath Gyula - 12 mai 2025
- 4 Mai 1775 – A avut loc o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată de Poarta Otomană monarhiei habsburgice - 4 mai 2025