Categories: AUR

Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.): STOP destituirilor și numirilor politice ca în vremea PSD!

Specialiștii, AUR pentru România. STOP destituirilor și numirilor politice ca în vremea PSD!

Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) susține numirea pe criterii de meritocrație în instituțiile de stat și dezaprobă numirile politice, prin care ajung în funcții de vârf persoane fără experiență administrativă și managerială, aservite intereselor de partid, nu interesului public.

Actualul guvern pretinde că orice echipă guvernamentală e obligată să își numească propria echipă în cadrul instituțiilor de stat, pentru atingerea obiectivelor și îndeplinirea politicilor proprii. Însă interesul ultim, al cetățenilor, este pierdut din vedere atunci când profesioniștii sunt îndepărtați, iar numirile înlocuitorilor se fac pe criterii de loialitate politică sau în marja unor răzbunări și execuții politice.

Cele mai recente cazuri vizează înlocuirea directorului Spitalului Județean Timișoara, Marius Craină, și a cercetătorului Costel Vânătoru, de la conducerea Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău.

Aparatul administrativ al statului român este și așa văduvit de specialiști. Deficitul de experți nu trebuie dublat de practici insalubre ca în vremea PSD de către actualul guvern. În acest context, Alianța pentru Unirea Românilor cere Guvernului Orban să înceteze destituirile experților români și numirile bazate pe clientelism și nepotism.

A.U.R. consideră că în administrația de stat, pozițiile trebuie să fie ocupate în baza pregătirii, experienței și relevanței profesionale, mai exact, respectând principiile meritocrației.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago