Categories: BucovinaUcraina

Eminescu sărbătorit și în Bucovina de Nord: „LA EMINESCU, SUS, ÎN DULCEA BUCOVINĂ”

Frumoasa tradiţie a sărbătoririi din 2010 a Zilei Culturii Naţionale ce se desfăşoară sub nimbul eminescian, la Cernăuţi, pe pământul unde a răsărit şi şi-a luat zborul spre sferele universului poetic Luceafărul poeziei româneşti, patriotul adevărat, „românul absolut”, militant pentru Unirea tuturor românilor, a fost marcată cu pietate, deşi puţini au fost dintre acei care au urmat aspiraţiilor eminesciene.

O mână de români, adunată sub sceptrul eminescian, cu ocazia împlinirii 170 de ani de la naşterea Poetului, a venit şi mai dezbinată, şi mai divizată.

Adevărul e că la monumentul juvenil al Luceafărului din centrul bătrânului Cernăuţi am văzut şi oameni vii, tineri, frumoşi şi senini la suflet, crescuţi şi educaţi în duh eminescian, care, după depunerile de flori în eternitatea celui care ne-a înveşnicit graiul în frumosul veşmânt al limbii române, după elogioasele mesaje de felicitare ale preşedintelui Consiliului Regional Cernăuţi Ion Muntean, Consulului General al României la Cernăuţi Irina-Loredana Stănculescu, etc., ne-au unit într-o singură trăire românească, la spectacolul de romanţe pe versuri eminesciene discipolii Şcolii Populare de Artă Cernăuţi, membrii Ansamblului „Perla”, cu vocile îngereşti, prin lirismul cântecelor patriotice dând start Festivalului Transfrontalier ”Cu Eminescu în suflet și în gând”, organizat şi găzduit de Centrul Bucovinean de Cultură Românească Cernăuţi (director Iurie Levcic), în parteneriat cu Alianța Asociațiilor Național-Culturale Românești din Ucraina (preşedinte Dumitru Caulea), Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale „Arboroasa”, Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava, Asociaţia Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina (preşedinte Lilia Govornean).

Citiți întreg articolul pe Zorile Bucovinei

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

2 Mai 1864 – Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de stat!

2 Mai 1864 - Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de…

o zi ago

Un istoric bulgar susține restaurarea Monumentului Eroilor Români de la Smârdan

Presa locală bulgară din Vidin relatează faptul că un istoric local sugerează ca Monumentul Eroilor…

2 zile ago

1 Mai 1359 – Recunoașterea Mitropoliei Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, de către Patriarhia din Constantinopol

După o lungă perioadă conflictuală cu regatul Ungariei, care făcea presiuni chiar mai mari decât…

3 zile ago

EXCLUSIV! Silvestru Șoșoacă reclamat AIUREA la CNCD pentru antițigănism?

Viața lui Dumitru-Silvestru Șoșoacă nu este ușoară nici măcar după excluderea sa din propriul partid,…

3 zile ago

29 Aprilie 1459 – Tragerea în țeapă a negustorilor din Brașov, de către domnitorul Vlad Țepeș

La 24 aprilie 1459, peste 40 de negustori din Brașov au fost trași în țeapă…

5 zile ago

28 Aprilie 1502 – Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui Ștefan cel Mare – „Die Kronicke des Stephan Voyvoda”

La 28 aprilie 1502 Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui…

5 zile ago