Categories: Ucraina

Se solicită Ambasadei Ucrainei la București o poziție oficială cu privire la declarația președintelui ucrainean: „România a ocupat nordul Bucovinei în 1918”

“Platforma Unionistă Acțiunea 2012 solicită Ambasadei Ucrainei la București o poziție oficială cu privire la declarația președintelui ucrainean, domnul Volodîmîr Oleksandrovici Zelenski, lansată de Ziua Unității și Libertății Ucrainei, în care acesta susține că „România a ocupat nordul Bucovinei în 1918”.

Suntem de părere că declarația care contrazice adevărul istoric este menită să denatureze o pagină semnificativă din istoria românilor. Îl informăm pe domnul președinte Zelenski că pe 28 noiembrie 1918 Congresul General al Bucovinei de la Cernăuți a votat unirea provinciei cu România, lucru care s-a petrecut într-un mod democratic înainte de data de 22 ianuarie 1919 când s-a produs ceea ce președintele Zelenski consideră actul fondator al Ucrainei de azi.

Evoluția teritorială a României 1878-1948

De asemenea, îi amintim actualului președinte al Ucrainei că soarta celor peste 500.000 de români de pe teritoriul ucrainean nu e subiect al vreunui scenariu de film, ci subiect al dreptului internațional.

Observăm că în ultimii trei ani, acțiunile autorităților ucrainene îndreptate împotriva comunităților de români de pe teritoriul statului vecin sunt tot mai agresive și declarația președintelui Zelenski se înscrie în acest registru al neprieteniei față de România și de poporul român.

Românii care astăzi se află între granițele Ucrainei, nu ale României, sunt populație băștinașă și, pe această cale, solicităm autorităților de la Kiev respectarea istoriei și a
drepturilor acestora.

Atitudinea statului ucrainean față de comunitățile românești din teritoriul Ucraineni, precum și declarația recentă a președintelui Zelenski nu fac cinste aspirațiilor de integrare euroatlantică a statului ucrainean.”, se arată în nota de protest a celor de la Platforma Unionistă Acțiunea 2012

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

A apărut numărul 94 al revistei MAGAZIN CRITIC

Aceasta este o ediție dedicată celor care scriu România de astăzi, celor care transformă gândul…

2 săptămâni ago

CONVOCARE CONGRESUL PARTIDULUI GLASUL NEAMULUI

Brad, 12 septembrie 2026, Hunedoara În conformitate cu prevederile Art. 37–39 din Statutul Partidului Glasul…

3 săptămâni ago

Am revenit! De ce pensionarea personalului didactic mai devreme de 65 de ani?

De ce pensionarea personalului didactic mai devreme de 65 de ani? Acum, aproximativ 8 ani, ceream…

o lună ago

Tendința petrecerilor minimaliste: mai multă joacă, mai puține brizbrizuri, aceeași bucurie

Deschideți orice rețea de socializare și veți fi bombardați de imagini ale unor petreceri pentru…

o lună ago

15 Iulie 1858- Au fost tipărite în Moldova, primele mărci poștale. Acestea erau vestitele “Cap de bour” a căror primă emisiune cuprindea patru timbre

15 iulie 1858 – „Cap de Bour”, prima marcă poștală românească, simbol al demnității și…

2 luni ago