La 18 februarie 1952 pleca dintre cei vii Valeriu Gafencu: Târgu Ocna, lacrimi și răni

---

Valeriu Gafencu și-a cunoscut ziua morții: cu mai mult de 2 săptămâni înainte să moară, la începutul lunii februarie a anului 1952, Valeriu Gafencu le-a solicitat colegilor din închisoare să-i pregătească o lumânare și o cămașă albă pentru ziua de 18 februarie 1952.

---

Născut într-o zi cu o încărcătură simbolică aparte pentru neamul românesc, la 24 ianuarie 1921, în localitatea Sângerei, județul Bălți, în Basarabia, Valeriu Gafencu avea să se numere printre cei aflați pe lunga listă a „sfinților închisorilor”, oameni care au avut crunt de suferit în temnițele cu o reputație necruțătoare din România.

Tătăl său, Vasile Gafencu, a fost deputat în Sfatul Țării, adunarea reprezentativă care a votat în anul 1918 Unirea Basarabiei cu România. Așadar, născut pe 24 ianuarie, de ziua Unirii Principatelor Române, cu tatăl deputat în Sfatul Țării în 1918 atunci când s-a votat Unirea cu România, Valeriu Gafencu a crescut încă de mic copil cu o puternică și foarte pronunțată atmosferă a unei conștiințe românești de nezdruncinat.

Cu o asemenea biografie precum cea a tatălui lui Valeriu Gafencu, Vasile Gafencu nu scapă după semnarea pactului Molotov-Ribbentrop de deportarea în lagărele sovietice, alături de alte sute de mii de basarabeni, în Siberia, acolo unde de altfel și moare după un an de zile.

„Valeriu moștenește de la părinții săi o înclinație firească de luptă pentru adevăr și dragoste de neam. Educația profund creștină pe care i-o imprimă mama sa avea să sădească în acest vlăstar virtuți strălucitoare, în care iubirea revărsată într-o capacitate de jertfă întâlnită rar, doar la marile spirite, avea să copleșească până la umilire chiar și pe cei mai înverșunați adversari” (sursa: Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată)

La doar 20 de ani, în toamna anului 1941, Valeriu Gafencu este arestat la Iași și condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Astfel lua rând pe rând drumul închisorilor care aveau reputația unor instrumente de exterminare: Aiud (1941 – 1949),  Pitești (noiembrie – decembrie 1949) și Târgu Ocna (1949 – 1952).

Atât Aiudul cât și Piteștiul au însemnat pentru Valeriu Gafencu instantanee macabre, adevărate iaduri pe pământ, cu siluirea trupească și sufletească a unei elite românești care abia reușise de scurtă vreme să atingă apogeul, începând cu perioada interbelică și până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial.

Dar sfârșitul avea să și-l găsească la sanatoriul-închisoare Târgu Ocna, acolo unde l-au adus în cele din urmă torturile și regimul alimentar sever administrate la Aiud și Pitești. La Târgu Ocna, Valeriu Gafencu deja ajunsese cu niște boli grave în stare foarte avansată, căpătate la Pitești și Aiud: TBC și reumatism.

„Cunocându-și ziua despărțirii de cele pământești, Valeriu Gafencu se va slobozi din greaua zbatere a durerii abia după ce-și va lua rămas bun de la cei care i-au fost alături.” (Sursa: Sfinții închisorilor, Petru Vodă, 2019)