Categories: AUR

Scriitorul și specialistul în educație George Alexander s-a înscris în Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.)


Scriitorul și specialistul în educație George Alexander s-a înscris în Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.), formațiune de orientare conservatoare. George Alexander a trăit și a lucrat mai mulți ani în Norvegia în domeniul educației. Datorită rezultatelor obținute și responsabilității cu care și-a exercitat meseria de profesor a ajuns director la două grădinițe.


El s-a făcut remarcat în 2016 când a luat public apărarea familiei Bodnariu, ai căror 5 copii au fost preluați în custodie de statul norvegian prin intermediul Barnevernet. Din acest motiv a fost urmărit și interogat de autoritățile norvegiene. În semn de protest, considerând că în cazul Bodnariu autoritățile norvegiene au comis un abuz, George Alexander și-a dat demisia din funcțiile deținute în sistemul de educație.

Ulterior, a publicat cartea „Copiii noștri în închisorile lor. Furați de Barnevernet”, în care a dezvăluit în detaliu și argumentat abuzurile comise într-o țară considerată democratică. Drept urmare, a devenit o persoană cunoscută în România, dar și în diaspora, fiind invitat să participe la evenimente publice organizate de comunitățile de români.

Într-o conferință de presă susțină joi alături de copreședinții A.U.R. George Simion și Claudiu Târziu, George Alexander a criticat prestația clasei politice din România, afirmând:

Sunt la fel de dezamăgit ca și voi de clasa politică din România, atât de primitivă și rudimentară, de incompetentă și insensibilă la suferințele poporului român. Indiferent cine a fost la putere în ultimii 30 ani și-a bătut joc de poporul român. Ei (politicienii) au drepturi speciale și manipulează legislația după propriile interese. Speranța este numai la voi, la cei care votați. Fiecare din noi putem juca un rol în soarta țării prin implicare”.

De asemenea, George Alexander a prezentat pe scurt cazul Smicală și drama cutremurătoare prin care trec cei doi copii ai Cameliei Smicală, despărțiți de mama lor și ținuți separat în instituții psihiatrice.

Cazul familiei Smicală este strigător la cer. Este vorba de doi copii cărora le-au fost încălcate toate drepturile. Cunosc bine legislația și situația din Scandinavia. Este vorba de niște abuzuri de nedescris. Acești copii au competența de a spune și a alege unde și alături de cine vor să trăiască”.

George Alexander a făcut un apel la toți factorii de decizie, la mass-media, dar și la simpli cetățeni de a se implica în mediatizarea acestui caz și de a lua atitudine în speranța salvării celor doi copii care trăiesc în condiții insuportabile din punct de vedere psihic. 

Pe 14-15 martie se va organiza un protest global în fața ambasadelor Finlandei din mai multe state. George Simion, copreședintele A.U.R. a solicitat tuturor membrilor și simpatizanților A.U.R. din țară și din diaspora să participe la aceste proteste.

George Alexander va candidat pe un post eligibil de deputat din partea A.U.R. la alegerile parlamentare.

A.U.R. este un partid de orientare conservatoare care militează pentru libertate în toate formele ei, economică, de gândire, de exprimare, de manifestare religioasă, pentru familie și valorile fundamentale ale civilizației creștine europene.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Ateliere de vară la o parohie din Târgu Jiu care nu are încă finalizate lucrările la exterior și interior!

Deși nu sunt finalizate încă lucrările la exterior și interior, parohia Sfântul Mare Mucenic MINA,…

11 ore ago

4 Iulie 1848 – Românii din Munții Apuseni încep să se înarmeze, sub conducerea lui Avram Iancu

Ziua de 4 iulie 1848, acest moment marchează începutul unei etape esențiale în Revoluția Română…

2 zile ago

3 Iulie 1910 – Român amendat de unguri pentru că pe harnașamentul calului erau prezente cele trei culori ale tricolorului românesc

Unul dintre paradoxurile antiromânismului din Ardealul teorizat de administrația maghiară în perioada dualismului austro-ungar este…

2 zile ago

2 Iulie – T𝐫𝐞𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐢̂𝐧 𝐯𝐞𝐬̦𝐧𝐢𝐜𝐢𝐞 𝐚 𝐢𝐥𝐮𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐯𝐨𝐢𝐞𝐯𝐨d Ștefan cel Mare, manifestare organizată de Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui

"„𝐄𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚̆ 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬̦𝐭𝐢𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐢𝐥𝐮𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐯𝐨𝐢𝐞𝐯𝐨𝐝, 𝐒̦𝐭𝐞𝐟𝐚𝐧 𝐜𝐞𝐥 𝐌𝐚𝐫𝐞!” Miercuri, 2 iulie 2025, începând cu ora 10:00,…

3 zile ago