La mijlocul lunii februarie a.c. am descoperit cu o plăcută surprindere numărul mare de tineri veniți cu autocarele din țară pentru a vizita Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet. Trebuie să mărturisim că am fost chiar impresionați de numărul foarte mare de tineri dornici să viziteze un asemenea obiectiv, și am observat la mulți dintre ei transfigurarea de chipurile lor atunci când traversau celulele foștilor deținuți politici de la închisoarea Sighet și dădeau cu ochii de exponatele cutremurătoare care redau condițiile îngrozitoare în care erau ținuți cei închiși în acest sistem de abatorizare fizică, ideologică și morală.
Am auzit atunci cuvinte și impresii pe care nu credeam că le voi putea auzi vreodată din gura unor minți și unor intelecte atât de necoapte încă. Pe unii dintre ei, pe cei mai sensibili, informațiile și conștientizarea a ceea ce au însemnat aceste centre de detenție într-una dintre cele mai negre și mai crunte perioade istorice din istoria României, era limpede că i-a marcat. Toate acele cruzimi de o ferocitate, de o sălbăticie care nu are nimic în comun cu umanitatea, i-au făcut pe mulți să cadă pe gânduri.
Am constatat așadar, că tineretul românesc condamnă în masă totalitarismul acelor vremuri. Și atunci, tu clasă politică românească actuală, nemernică, trădătoare și coruptă până în măduva oaselor, vii din nou și propui măsuri totalitare precum dictatură medicală, vaccinare obligatorie, sau vrei să-i iei românului porcului din bătătură (n.r. vezi Atentat la proprietatea țăranului român. Creșterea porcilor în gospodărie, doar cu respectarea anumitor condiții de biosecuritate, comercializarea fiind posibilă după înlăturarea vacilor și caprelor), exact ca pe vremea bolșevicilor?
Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…
proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…
Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…
Plânge țara și străbunii C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…
COMUNICAT DE PRESĂData: 14 sept, 2026Emitent: Comitetul de Inițiativă Civică pentru Suveranitate Economică și Transparență…
Toate aceste denumiri descriu, în esență, cum se aprinde ecranul unui televizor: fie prin miliarde…
Leave a Comment