Categories: Calea Neamului

Calea Neamului: Răpuneți deznădejdea, veniți în rândurile celor care au certitudinea că poporul român se poate, prin Credință și Faptă, ridica pe Linia Neamului

Doamne ajută oameni buni, avem o grămadă de treabă si mijloace puține, în timp ce ong-urile maghiare primesc milioane de euro de la statul vecin si prieten, au resurse imense.

Asociația Calea Neamului are nevoie de o statie de sonorizare performantă si de un microbuz de 9 locuri sau de o masină mică în stare bună de functionare. Facem acest apel în speranța că poate cineva, printr-o minune, ne-ar putea dona unul dintre aceste lucruri extrem de utile pentru acțiunile noastre. Sunt constient ca va cer mult, dar dacă nu am avea o reală nevoie, nu as face lucrul acesta.

Toate acțiunile noastre le-am desfășurat cu ajutorul vostru, de fiecare dată punând la bătaie si parte din bugetele noastre personale, care nu sunt nici pe departe mari, mai ales având în vedere că timpul nostru trebuie inevitabil să se împartă între locul de muncă care produce bani si acțiuni, primul fiind de multe ori vitregit.

De timpul pentru familie nici nu mai vorbesc. Nu mă/ne plângem, căci noi am ales calea aceasta, doar vă prezentăm realitatea, o realitate care spune că fără o minimă logistică nu prea ne putem descurca asa cum trebuie.

Cu mare indulgență consider că în România funcționează propriu-zis vreo 5 organizații care merg pe Linia Națională. Pe de altă parte avem de a face cu mult mai multe care sunt contrare acesteia, mai toate puternic finanțate atât din interiorul cât si din exteriorul României.

În Transilvania si Moldova avem de a face în această confruntare atât cu partidele si asociațiile maghiare cât si cu Statul Ungar care alocă zeci de milioane de euro anual atât pentru sustinerea acestor organizații cât si pentru dezvoltarea învățământului în limba maghiară. In aceste condiții, din punctul de vedere al logisticii, al mijloacelor materiale, lupta este în mod cert absolut inegală.

Noi ne buzunărim de bani de benzină să ajungem de colo până colo, pe când ei au fonduri la discreție, mii de oameni angajați care nu au alt serviciu decât cel asigurat de aceste partide si asociații. Dar iată, că există Dumnezeu care prin adevărate minuni, face ca această luptă să se poarte totuși, să nu fim înfrânți.

Dar despre ce luptă vorbim noi aici? Despre păstrarea integrității TERITORIALE a României si despre afirmarea Identității Naționale Românești.
Despre asta e vorba.


Contul Asociației Calea Neamului ,
BRD: RO 62BRDE080SV52855930800, (pentru euro se adauga la cont SWIFT BRDEROBU si adresa băncii: Poienelor, nr.2, bl.211. Brașov).


Ce acțiuni facem si cum acționăm noi:

1.Sprijinim Biserica Ortodoxă.
Am dăruit peste 2000 de icoane și sute de cărți de rugăciune și Biblii fraților si surorilor noastre cu prilejul marilor sărbători religioase și naționale.
Mergem la Sfânta Liturghie în bisericile ortodoxe din localitățile unde vrednicii noștri preoți au foarte puțini enoriași, pentru a întări aceste parohii vitregite, din punct de vedere uman și material.
Am dăruit bătrânilor și copiilor nevoiași de-a lungul acțiunilor noastre, câteva tone de alimente de bază, în semn de dragoste creștinească, aceste acțiuni de binefacere având loc în cadrul bisericilor ortodoxe, după Sfânta Liturghie.
Înălțăm în locurile prigoanei antiromânești și antiortodoxe, Sfinte Troițe.

2.Sprijinim Tradiția Strămoșească.
Am dăruit 350 de costume populare copiilor români din Covasna si Harghita.
Am premiat ansamblurile de dansuri și cântece populare.
Am participat la sărbătorile locale care merg pe linia Datinei strămoșești cum ar fi Sântiliile din Zăbala și Voinești Covasna.
Am organizat Șezătoarea Românilor din Covasna și Harghita la București, în cadrul Muzeului Național al Satului ,,Dimitrie Gusti”, cu prezența a peste 200 de români din cele două județe, îmbrăcați în costume naționale, avându-i în frunte pe doamna Alexandra Pintrijel Hagiu, românca care a reînviat tradiția șezătorilor în Zăbala, Brețcu, Mărtănuș, sate și comune ale județului Covasna. Cu acest prilej, cei 200 de români au desfășurat un pelerinaj ce a pornit din Piața Universității, de la Statuia lui Mihai Viteazu, având ca punct final Biserica Sfântu-Gheorghe Nou, în curtea căreia a fost amplasată Troița Românilor din Covasna și Harghita, cu binecuvântarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române.

3.Sprijinim Patriotismul și Limba Română.
Am răsplătit prin premii în bani, cărți de literatură română și steaguri tricolore grupurile de copii ce cântă muzică patriotică, precum și elevii înscriși în unitățile de învățământ cu predare în limba română, cu ocazia serbărilor de sfârșit de an școlar sau cu prilejul concursurilor de istorie pe care le-am organizat.
Am dăruit fraților și surorilor noastre cu ocazia sărbătorilor naționale, peste 3500 de steaguri tricolore pe parcursul acțiunilor noastre. Pe lângă acestea, de Ziua Națională, am reușit să mobilizăm mii de români din toate colțurile țării, pentru a participa la manifestările organizate în orașele Târgu-Secuiesc, Sfântu-Gheorghe și Odorheiu-Secuiesc.
Am inițiat si organizat manifestații și marșuri împotriva Codului Administrativ care prevede legalizarea limbii maghiare ca a doua limbă oficială în stat.
Am organizat cu diferite ocazii spectacole de muzică patriotică.
Sprijinim celelalte asociații românești din Covasna si Harghita.

Toate aceste lucruri s-au înfăptuit cu binecuvântarea Preasfințitului Andrei, Episcop al Covasnei și Harghitei și cu sprijinul românilor de pe întreg cuprinsul Țării, care au înteles că năzuințele românilor din Ardeal sunt comune cu ale fraților lor de peste Carpați.
Oameni buni, din milioane de morminte, strămoșii ne strigă: Cu Dumnezeu Înainte!
Răpuneți deznădejdea, veniți în rândurile celor care au certitudinea că poporul român se poate, prin Credință și Faptă, ridica pe Linia Neamului.
Doamne ajută oameni buni!

Autor: Mihai Tîrnoveanu

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

2 Mai 1864 – Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de stat!

2 Mai 1864 - Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de…

o zi ago

Un istoric bulgar susține restaurarea Monumentului Eroilor Români de la Smârdan

Presa locală bulgară din Vidin relatează faptul că un istoric local sugerează ca Monumentul Eroilor…

o zi ago

1 Mai 1359 – Recunoașterea Mitropoliei Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, de către Patriarhia din Constantinopol

După o lungă perioadă conflictuală cu regatul Ungariei, care făcea presiuni chiar mai mari decât…

3 zile ago

EXCLUSIV! Silvestru Șoșoacă reclamat AIUREA la CNCD pentru antițigănism?

Viața lui Dumitru-Silvestru Șoșoacă nu este ușoară nici măcar după excluderea sa din propriul partid,…

3 zile ago

29 Aprilie 1459 – Tragerea în țeapă a negustorilor din Brașov, de către domnitorul Vlad Țepeș

La 24 aprilie 1459, peste 40 de negustori din Brașov au fost trași în țeapă…

4 zile ago

28 Aprilie 1502 – Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui Ștefan cel Mare – „Die Kronicke des Stephan Voyvoda”

La 28 aprilie 1502 Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui…

5 zile ago