Categories: OpiniiSocietate

Peter Costea: „Statul român v-a subminat autoritatea parentală și a făcut încă un pas decisiv spre confiscarea minții copiilor voștri”

Peter Costea, politician român conservator din SUA, președintele Alianței Familiei din România, luptător consecvent pentru valorile creștine și pro-familie a sesizat și el că pe lipsa de vigilență a românilor, profitându-se de confuzia generală din societatea românească, forțele neomarxiste din România, așa zis „progresiste”, „au realizat ceea ce n-au reușit tentativele similare din trecut în România: clasa politică din România a ridicat România la nivel european legiferând, săptămâna trecută, educația sexuală în România”, potrivit lui Peter Costea.

Statul român v-a subminat autoritatea parentală și a făcut încă un pas decisiv spre confiscarea minții copiilor voștri„, spune Peter Costea, făcând referire la legea educației sexuale din România promulgată de Klaus Iohannis

Redăm integral postarea făcută pe pagina sa de facebook a lui Peter Costea, legată de promulgarea legii educației sexuale de către Klaus Iohannis:

„Decadența României la începutul erei COVID-19: Legea Educației Sexuale

A venit vremea să privim cum stau lucrurile în România în aceste zile de început ale noii epoci umane: era COVID-19. Voi vorbi astăzi despre legea educației sexuale din România promulgată de dl Iohannis săptămâna trecută. Și nu numai.

Cu doar câteva săptămâni în urmă am comentat despre explozia desfrâului care s-a produs în lume la doar câteva săptămâni după ce am pășit în noua eră a istoriei omenirii – era COVID-19. Discutam ascensiunea avortului, a pornografiei, a legalizării căsătoriilor homosexuale, a legalizării eutanasiei, a disprețului față de familie ca instituție, a disprețului mass-mediei față de creștini, a campaniei împotriva procreării umane. Să vedem, însă, ce se întâmplă în România.

Atenționam atunci cât e de important să fim vigilenți în zilele acestea când istoria cerne neamurile și reconfigurează spațiul public. În aceste zile, bătăliile spirituale nu încetează, ci se întețesc. Sugeram că e important să fim vigilenți. Ultimele cuvinte ale Mântuitorului din Sfânta Evanghelie după Marcu (Capitolul 13) sunt „ce vă zic vouă, zic tuturor: vegheați!”

Seculariștii României s-au folosit de situația de confuzie generată de coronavirus și au realizat ceea ce n-au reușit tentativele similare din trecut în România: clasa politică din România a ridicat România la nivel european legiferând, săptămâna trecută, educația sexuală în România.

Textul legii poate fi accesat aici: https://www.ilegis.ro/oficiale/index/act/224685

Modificările legii impun autorităților școlare, atât publice, cât și private, să includă în curicula școlara „derularea sistematică … de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii …”

Accentuez: aceste obligații sunt impuse nu doar instituțiilor publice de educație începând cu grădinița (adică copiii), ci până la nivel universitar. Ele sunt obligatorii și pentru instituțiile private, adică grădinițele creștine, liceele creștine, universitățile creștine.

Cu riscul de a vă plictisi, scriu din nou că eu și colegii mei din mișcarea pro-familie și pro-viață din România v-am atenționat asupra acestui pericol și că e pe drum, încă dinainte ca România să intre în Uniunea Europeană. Majoritatea creștinilor ne-au ignorat, ba unii ne-au găsit pledoariile a fi plictisitoare și irelevante pentru România și mai ales pentru instituțiile de învățământ creștine.

Iată, însă, că ceea ce atenționam a devenit realitate. O realitate periculoasă. Legea impune o „derulare sistematică” de „programe” (la plural) de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală. Programele sunt permanente, pentru că ele trebuie predate „cel puțin o dată pe semestru”.

Ce vor conține aceste programe de educație sexuală și cine le va pregăti? Autorii nu sunt și nici nu veți fi voi, părinții, cei care aduceți copiii pe lume. Autorii sunt „experții” care nu au copii, nu cred în familie, nu cred în responsabilitatea sexuală, ci în desfrâu desemnat ca drept al omului. Autorii sunt ideologii și arhitecții revoluției sexuale din Uniunea Europeană, iar programele lor vor fi importate în România. Învățătorii și profesorii României vor deveni curelele de transmisie a decadenței revoluției sexuale din Occident în România.

Care va fi conținutul acestor programe? Confuzie sexuală, normalizarea practicilor sexuale pervertite.

Statul român v-a subminat autoritatea parentală și a făcut încă un pas decisiv spre confiscarea minții copiilor voștri. Odată ce mintea lor e confiscată, de la o vreme va deveni irelevant ce învățături le veți da voi copiilor voștri în familie privind sexualitatea. Ideologii revoluției sexuale europene vor avea mai multă influență asupra lor decât voi.

Cum au votat parlamentarii români? Votul fiecărui deputat se regăsește în imaginile atașate, extrase de pe site-ul Camerei Deputaților

(Fiindcă link-ul nu poate fi accesat direct din Facebook, copiați link-ul și apoi deschideți-l în browser – http://www.cdep.ro/pls/steno/eVot2015.Nominal?idv=23308)

În 2019, Senatul a respins modificările propuse la legea educației, dar pe 10 martie Camera Deputaților a votat afirmativ. Votul a fost covârșitor: 266 pentru, 2 împotrivă și 4 abțineri. Toate partidele politice din România sunt părtașe la acest act iresponsabil.

Cine sunt cei doi parlamentari care au votat împotrivă? Matei Adrian Dobrovie (#79) și Daniel Gheorghe (#101). Îmi ridic pălăria în fața acestor creștini autentici, adevărați Fii ai Luminii în babilonia decadentă care descinde peste România.

Recomandare: Vizualizați imaginile atașate și citiți cu atenție să vedeți cum au votat parlamentarii pe care îi cunoașteți ori despre care ați auzit sau chiar admirat. Nu strică să le trimiteți un email”, a scris pe facebook Peter Costea

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Primarul din Satu Mare: 14 mai 1970 a însemnat o tragedie pentru orașul nostru, dar în același timp și un moment de renaștere

Marți, 14 mai 2024, la Satu Mare s-a ținut un moment de reculegere pentru victimele…

12 ore ago

Candidatul UDMR la Primăria Carei nu recunoaște limba oficială a României

Candidatul UDMR Carei pentru funcția de primar sfidează comunitatea locală și nu recunoaște limba oficială…

19 ore ago

14 Mai 1917 – A fost spânzurat de către unguri sublocotenentul Emil Rebreanu pentru că a vrut să treacă în rândul Armatei Române să lupte pentru întregirea neamului

Emil Rebreanu, fratele scriitorului român Liviu Rebreanu, a fost un ofițer român în armata austro-ungară,…

20 de ore ago

13 Mai 1903 – În comuna Șepreuș jandarmii unguri trag la ordin împotriva românilor

13 Mai 1903 - "În Şepreuş (comitatul Arad) erau alegeri pentru un nou primar. Solgăbirăul…

o zi ago

13 mai 1879 – Au fost începute primele măsurători topografice pentru linia de cale ferata Buzău – Mărășești

13 mai 1879 - Au fost începute primele măsurători topografice pentru linia de cale ferata…

o zi ago

12 Mai 2024 – La Iași avut loc inaugurarea bustului preotului Visarion Puiu

Duminică, 12 mai 2024, de la ora 16.00, la rondul Tătărași Nord din Iași, avut…

2 zile ago