Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) solicită autorităților centrale să înceteze batjocura la adresa persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani din România. Formațiunea politică cere modificarea prevederii Ordonanței militare nr. 3, care stabilește că cei de vârsta a treia au voie să iasă din casă doar între orele 11.00 și 13.00, și fixarea unui interval mai larg dedicat acestora, între 10.00 și 15.00.
„Cine nu are bătrâni, să își cumpere – îndeamnă un vechi proverb românesc. Astăzi, însă, observăm că cine are bătrâni, îi amendează, îi stresează, îi îmbolnăvește. Cele două ore în care bunicilor noștri le este permis să meargă la piață, la farmacie sau să își dezmorțească oasele în jurul casei sunt insuficiente. Cozile care se formează în acest context îi supun la un risc uriaș de infectare cu coronavirus, iar deplasările cu polițiștii ca„însoțitori”, cu amenzile pregătite, le creează o stare de anxietate fără precedent. Unde sunt respectul și considerația pentru bătrânii noștri? Vrem dreptate pentru bătrânii României! Cerem guvernanților să oprească acest experiment făcut pe pielea celor care au lăsat România fără datorii”, a declarat George Simion, copreședinte AUR.
Alianța pentru Unirea Românilor este cea mai recentă formațiune înscrisă în Registrul partidelor și a fost lansată formal la Alba Iulia, pe 1 decembrie. AUR susține revenirea la românism și o societate românească în care dreptatea să fie cel mai important reper.
Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…
În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…
de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…
Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…
La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…
NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…
Leave a Comment