Categories: Ungaria

Levente Magyar: datorită originii săseşti, maghiarii erau plini de speranţe în Iohannis, iar acum acesta instigă la ură

Declaraţiile recente ale preşedintelui României, Klaus Iohannis, cu privire la maghiari, pot fi considerate instigatoare la ură, a declarat, luni, Levente Magyar, secretar de stat pentru relaţii cu Parlamentul ungar al Ministerului Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior în cadrul Comisiei parlamentare pentru afaceri externe.”, transmite agenția MTI

Levente Magyar amintește de declarațiile președintelui României în care acesta acuza că PSD-ul a dat Ardealul pe mâna ungurilor, și susține că deși datorită originii săseşti, toată lumea era plină de speranţe în ceea ce priveşte preşedinţia lui Iohannis, acesta a dezamăgit comunitatea maghiară, ajungând până acolo încăt să iasă public cu discursuri de instigare la ură, considerându-i trădători pe aceia care negociază cu maghiarii.

Ajunși în anul 2020, mai continuă Levente Magyar, România a ajuns să dea tonul antiminoritar la cel mai înalt nivel, ceva nemaiîntâlnit în ultimii ani. Potrivit aceluiași politician ungar, ori de câte ori cei aflați la conducerea României au o problemă reală, atunci “tradiția românească” constă în scoaterea cărții maghiare pentru a distrage atenția de la adevăratele probleme ale societății românești.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Călători între cer și înapoi

Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…

2 zile ago

Partidul Glasul Neamului sărbătorește Ziua Națională a României la Galați, în fața Monumentului Eroilor (1916-1918)

În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…

2 zile ago

Comunicat. În legătură cu distrugerea troiței de la Tâncăbești

de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…

4 zile ago

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în Dobrogea

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…

5 zile ago

27 Noiembrie 1919 – Organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad, ce are denumirea de IME (Iredentista Magyar Egyesulet)

La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…

5 zile ago

Un an de represiune (2). TÂNCĂBEȘTI. O tradiție memorială inofensivă de 30 de ani. Documente inedite din ultimele 3 decenii

NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…

6 zile ago