Categories: EvenimenteIstorie

Șesul Popricanilor, aproape de Prut, scenă de luptă pentru domnia Moldovei în iulie 1612

Șesul Popricanilor, aproape de Prut, scenă de luptă pentru domnia Moldovei în iulie 1612

O luptă mai puțin cunoscută în istorie, pentru tronul Țării Moldovei, s-a desfășurat la la Cornul lui Sas (în prezent zona comunei Popricani, județul Iași), pe malurile Prutului.

Cu origini incerte, Ștefan Tomșa al II-lea se prezenta ca fiind “os domnesc”, respectiv fiul voievodului Ștefan al VII-lea Tomșa, boierul care a condus rebeliunea împotriva lui Despot Vodă. Spirit aventurier, Ștefan Tomșa al II-lea a ajuns ca mercenar să lupte în vestul Europei, participând la luptele dintre francezi și spanioli în Pirinei, pentru ca mai apoi să ajungă în armata lui Ștefan Bathory in Transilavnia, iar în cele din urmă să ia parte alături de turci chiar și în războaiele acestora duse cu perșii.

Într-o Moldovă măcinată de luptele interne pentru putere, Ștefan Tomșa al II-lea ajunge domn bazându-se pe sprijinul turcilor. În vara anului 1612, Constantin Movilă, fiul cel mai mare a lui Ieremia Movilă, care preluase puterea după detronarea lui Mihail Movilă, revine în Moldova cu o oaste formată din poloni, cazaci, și țărani, oaste care era comandată de cumnatul său Potocki.

Cu sprijin militar din partea turcilor și a tătarilor, și având și o oaste de lefegii cu mare experiență pe câmpurile de luptă, având de partea sa inclusiv foștii căpitani ai lui Mihai Viteazul, pe Mîrza, Gheța și pe sârbul Gheorghe Rat, Ștefan Tomșa al II-lea învinge oastea polonă la Cornul lui Sas, unde Potocki cade prizonier și este întemnițat, iar Constantin Movilă moare înnecat la trecerea Niprului.

“La Cornul lui Sas, între Prut şi Jijia, Leşii întâlniră marea armată a lui Ştefan-Vodă; după o luptă crîncenă, ei fură cu desăvîrşire nimiciţi: „abia de a scăpat cineva de poveste”. Constantin-Vodă, robit de un tătar, dispăru fără să lese urme; mai tîrziu se răspândi zvonul că, fiind dus spre Curtea Hanului, se înnecase în Nipru pe timpul trecerii, în faţa cetăţii Oceacov.” ( sursa: Revista Istorică, 1916)

Despre lupta de la Cornul lui Sas, de pe șesul Popricanilor, cronicarul Miron Costin avea să scrie:

“… într-acela loc au făcut oştile lui Ştefan Vodă şi tătarii la Ieşi năvală. Şi n-au tinut războiul leşii nimică, cît în cela război, aşe de sîrg s-au spăimat şi s-au amestecat leşii, cît ni ce tunurile odată n-au apucat să sloboadză” ( Miron Costin)

Potrivit lui Miron Costin, Constantin Movilă a căzut în mâinile unui mârzac tătar (n.r. nobil tătar) care a încercat să-l ducă și să-l înfățișeze hanului tătar, însă încercând să treacă Niprul de la Dașău (n.r. Dașov, cetate la vest de Bug, aproape de Marea Neagră) cu o luntre mică în care s-au urcat mârzacul tătar, Constantin Movilă și “un comis al acestuia, Mihăilescul”, în fața cetății Oceacov (n.r. ocupată la acea vreme de tătari) “s-au scornit vint şi s-au umplut luntrea de apă şi acolea s-au înecat
Constantin Vodă in Nipru” .

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Ateliere de vară la o parohie din Târgu Jiu care nu are încă finalizate lucrările la exterior și interior!

Deși nu sunt finalizate încă lucrările la exterior și interior, parohia Sfântul Mare Mucenic MINA,…

11 ore ago

4 Iulie 1848 – Românii din Munții Apuseni încep să se înarmeze, sub conducerea lui Avram Iancu

Ziua de 4 iulie 1848, acest moment marchează începutul unei etape esențiale în Revoluția Română…

2 zile ago

3 Iulie 1910 – Român amendat de unguri pentru că pe harnașamentul calului erau prezente cele trei culori ale tricolorului românesc

Unul dintre paradoxurile antiromânismului din Ardealul teorizat de administrația maghiară în perioada dualismului austro-ungar este…

2 zile ago

2 Iulie – T𝐫𝐞𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐢̂𝐧 𝐯𝐞𝐬̦𝐧𝐢𝐜𝐢𝐞 𝐚 𝐢𝐥𝐮𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐯𝐨𝐢𝐞𝐯𝐨d Ștefan cel Mare, manifestare organizată de Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui

"„𝐄𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚̆ 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬̦𝐭𝐢𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐢𝐥𝐮𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐯𝐨𝐢𝐞𝐯𝐨𝐝, 𝐒̦𝐭𝐞𝐟𝐚𝐧 𝐜𝐞𝐥 𝐌𝐚𝐫𝐞!” Miercuri, 2 iulie 2025, începând cu ora 10:00,…

3 zile ago