Categories: Cultural

Descoperirea variabilității unei stele vizibile cu ochiul liber făcută la Observatorul Astronomic Galați

În luna noiembrie a anului 2020, la Observatorul astronomic al Complexului Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” din Galați a fost descoperită variabilitatea unei stele, numită HD 46089, care poate fi văzută cu ochiul liber, dacă observarea cerului este făcută departe de poluarea luminoasă a marilor orașe.

Astfel, s-a stabilit că steaua HD 46089 (având numele intern de Galați V22) este o stea variabilă, cu amplitudine mică, de tip Delta Scuti (DSCT), variaţia luminozităţii fiind rezultatul unor procese interne care se desfăşoară în interiorul stelei. Perioada variaţiei strălucirii acestei stele este de 1,21 ore. Steaua este situată la o distanță de aproximativ 212 ani-lumină, fiind o stea realativ apropiată față de Pământ.

Pentru a înțelege acest lucru, trebuie să luăm în considerare că cea mai apropiată stea față Soare este Proxima Centauri, care se găsește la o distanță de aproximativ 4,24 ani-lumină. Pentru analiza curbei de lumină, cu ajutorul căreia a fost stabilită tipul variabilității și amplitudinea, au fost utilizate observații fotometrice în filtru V și B, obținute pe parcursul a două nopți, dar și date de fotometrie furnizate de satelitul științific Hipparcos. Observarea fotometrică a variabilități unei stele este dificilă și, din acest motiv, la Observatorul astronomic din Galați a fost dezvoltată o metodă și tehnici de observație care au permis măsurarea fluxului de lumină din imaginile captate de telescopul Ritchey–Chrétien f/8, având diametrul oglinzii principale de 400 mm și înregistrate de camera CCD SBIG STL-6303E.

Toate datele obținute despre această stea au fost raportate către Asociaţia Americană a Observatorilor de Stele Variabile (AAVSO – American Association of Variable Stars Observers), fiind incluse în baza de date internaţională a stelelor variabile.

Echipa care a realizat toate aceste lucruri a fost formată din Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului astronomic din Galaţi și Gabriel Neagu, membru al Astroclubului ”Călin Popovici”. În anul 2020, la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi au fost descoperite 9 stele variabile.

În perioada 2013 – 2020, în urma observațiilor astronomice (survey fotometric) au fost descoperite 22 de stele variabile pe baza colaborării dintre Observatorul Astronomic gălațean și membrii Astroclubului ”Călin Popovici”.

Unul dintre scopurile acestei colaborări în plan educațional a fost și dezvoltarea competențelor investigaționale în domeniul cercetării științifice ale elevilor și studenților pasionați de astronomie. Detalii tehnice despre această stea variabilă: https://www.aavso.org/vsx/index.php?view=detail.top&oid=2214315

Sursa: Gabriel Cristian Neagu

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Ediție specială de Ziua Eroilor a revistei MAGAZIN CRITIC, 21 mai 2026

Cu prilejul Zilei Eroilor, avem onoarea de a oferi cititorilor acest număr special al revistei,…

4 zile ago

A apărut numărul 93 al revistei MAGAZIN CRITIC

Într-o lume în care zgomotul acoperă tot mai des adevărul și cultura, Magazin Critic continuă…

o săptămână ago

COMUNICAT DE PRESĂ: Euro Education Federation susține inițiativa privind dezbaterea publică referitoare la reglementarea și interzicerea jocurilor de noroc în Municipiul Târgu Jiu

Euro Education Federation salută organizarea dezbaterii publice anunțate de Primăria Municipiului Târgu Jiu pentru data…

3 săptămâni ago

Replica Fundației Ogoranu la articolul tendențios publicat de Alba 24 despre manifestările comemorative de la Galtiu.

Drept la replică al președintelui Fundației, dl Coriolan Baciu, referitor la articolul publicat în 2 mai…

3 săptămâni ago