În perioada alegerilor, permanent ies la iveală dosare care dezvăluie conexiunile diverșilor politicieni cu fostul PCR – Partidul Comunist Român – și diverse structuri de forță ale vechiului regim. Una din problemele mari ale acestei țări este legată de acest lucru: conexiunea actualelor structuri de putere cu vechile structuri.
Întrebarea fundamentală ar fi: cum se reproduc structurile de putere în România? Cum este stratificată România și cum se reproduc elitele ei, structurile ei de putere? Suntem una dintre puținele țări din regiune care nu dispun de studii serioase pe acest subiect. Dacă pentru țări precum Ungaria sau Rusia dispunem de studii și analize pe acest subiect, pentru România doar intuim anumite tendințe. Cel puțin eu nu cunosc astfel de studii.
Elita politică de după 90 a avut conexiuni directe cu vechiul regim. Altfel nici nu se putea. Să nu uităm că în România anului 1989 PCR avea 4 milioane de membri, adică 18% din populația României.
Ca să nu mai spun că cei cu funcții de decizii erau direct implicați în această relație. România e poate unica țară din blocul comunist fără o formă de abandon asumat a relației cu Partidul Comunist. Nu vorbesc de disidență, care a lipsit aproape cu desăvârșire, ci de abandon: adică de refuz de înscriere în PC.
Până și în URSS era deja o modă a abandonului în ultima parte a epocii comuniste. În România procesul era invers: cu câteva zile înainte de revoluție era coadă încă la ghișeul PCR-ului. De ce? Nu din convingere, evident, ci din oportunism, pentru că era cel mai sigur ascensor social după educație.
În acest sens, ținând cont de numărul imens al oamenilor implicați în această rețea, este greu de găsit pe cineva care după 90 să nu aibă conexiuni directe cu fostele structuri de putere. E destul să sapi puțin la CV-ul cuiva și dacă nu are în familie un fost membru PC, sigur are rude apropiate. Sau a fost membru PC sau lider de vârf al UTC (organizația de tineret a partidului).
Luați orice fost președinte sau prim-ministru ori ministru de după 90 și o să vedeți că e direct conectat la fostele elite ale vechiului regim. Toți. Fără excepție. La noi, cei mai importanți luptători anticomuniști și cei care au reinventat liberalismul, conservatorismul și neoliberalismul dur local sunt produsele de lux ale vechiului PCR. Asta ne arată cât de conectați am fost la sistem și mai ales cum se reproduc elitele locale. Dar baza de reproducere a fost, totuși, destul de largă.
E legal să deții o funcție publică fiind conectat la vechiul regim prin apartenența la vechiul partid sau la organizația lui de tineret? Da, nu avem legi care să interzică asta. Dacă am fi avut, e greu de crezut că am fi putut găsi atâtea cadre ”pure” pentru actualul regim. Ar fi fost chiar absurd. Personal, am fost pentru reconciliere, nu cred în ”legea lustrației”, căci am fi ajuns să ne sfâșiem între noi oportun.
După 90, cei mai duri libertarieni, liberali, țărăniști, anticomuniști, conservatori și neoliberali, dar mai ales capitaliști au fost un produs de lux al PCR-ului. De acolo venea nucleul lor dur.
Noua elită nu se mai trage din PCR, ci din ”prădătorii” anilor 90 Însă nu doar de acolo au ieșit. Au trecut totuși 30 de ani de la căderea comunismului. O mare parte a ieșit de acolo. Toate partidele au oameni conectați direct sau indirect cu vechile structuri. Chiar și USR-PLUS e plin de ei. Să nu ne facem iluzii. Dar acest lucru nu e ilegal. Ar trebui însă să fim realiști. Repet: au trecut 30 de ani. Acum vine la putere, încet, dar sigur, un cu totul alt tip de elită. O elită politică și financiară produsă nu de vechea gardă a PCR și structuri de putere, ci de noua clasă prădătoare a anilor 90: cei care au devalizat bănci, au ”privatizat” fraudulos întregi sectoare industriale, au făcut afaceri cu statul.
Acești ”noi capitaliști sălbatici” ai anilor 90 au avut grijă ca ai lor copii să învețe bine afară pe banii furați, să capete CV-uri curate pentru a reveni în țară și a prelua frâiele puterii pentru a legitima și ”înălbi” ”primul milion”.
Mulți dintre copiii ”micilor oligarhi” sau ”baroni locali”, un soi de copiii FSN sau PSD, actuali USR, au devenit ”experți europeni” de lux. Dar asta nu e ilegal. Doar că toate au niște efecte.
Problema cea mai mare a ”noii elite”, a ”noilor cadre” care se ridică nu ține de legătura cu trecutul, ci de efectele politice pe care le are această legătură. Se micșorează nepermis de mult baza de selecție.
Baza de selecție era destul de largă încă în anii 90, iar ascensoarele sociale existau mai multe. Problema cea mare astăzi este legată de micșorarea bazei de selecție și de dispariția ascensoarelor sociale: de la educație (devine prea scumpă pentru grosul populației) și până la mecanisme de selecție de cadre reduse la relație de business.
Reducerea bazei de selecție și distrugerea ascensoarelor sociale pentru păturile largi produce un soi de monopol care, la rândul lui, produce noi structuri de putere ce reprezintă grupuri tot mai mici. Asta, în primul rând. În al doilea rând, asta duce la monopolul restrictiv asupra resurselor și a accesului la joburi care se distribuie după alte mecanisme decât cele așa numite ”meritocratice”. Mai ales în zona structurilor de putere și resurse.
Este evident că partide precum PSD sau PNL reprezintă, sau cel puțin încearcă, să reprezinte interese de grup ceva mai largi decât partide de tip nou precum USR-PLUS, care se axează strict pe interesele clasei de mijloc și a unor monopoluri corporative.
E dreptul lor să facă asta, însă rămân pături și clase sociale total nereprezentate politic. Șansa ca oameni din ele să ajungă în grupurile de putere sunt minime, spre zero. Ele sunt abandonate și nereprezentate.
De aici rezultă că se construiește o țară croită pentru interesele unor grupuri mici. Ce înseamnă asta?
Ruptura dintre copii, mai amplă decât cea dintre părinți. Discutând cu ei, mi-am dat seama de un soi de configurație a viitorului. Știți care e problema majoră care apărea? Nu ruptura socială, politică și economică dintre noi. Nu. Ci dintre copiii noștri. Toți avem copii. Al meu merge la o grădiniță de stat, la o școală de cartier etc. Ai lui fac școală privată în Elveția de mici, cu zeci de mii de euro pe an. Nu sunt genul invidios, mă bucur pentru copiii lui, chiar dacă știu de unde vin banii. Dar alta e problema. Eu cu tatăl lor am ceva în comun. Sunt multe lucruri care ne unesc, indiferent de pozițiile noastre actuale: am iubit aceeași fată, am mâncat aceeași pâine şi știm să vorbim unul cu altul. Pe noi ne unesc multe lucruri. Avem o înțelegere comună a multor lucruri: el înțelege lumea din care venim și situația mea. Între copiii noștri însă este o prăpastie, un hău imens. De netrecut. Acest hău ține nu doar de control asupra capitalului și de poziție socială, ci și de necunoaștere totală, lipsă de experiență comună. În educația de azi, un copil de la țară ajunge nu să fie expus șomajului când va fi mare, ci să fie de neangajat. Căci nu are abilitatea de a face ceva conform economiei postindustriale. Așa se nasc ”generații inutile”, cum le numea Yuval Noah Harari. Eu știu că ai lui copii vor conduce această ţară, aceste spații. Dar pe ei nu-i unește nimic cu copiii noștri. Eu privesc această ruptură ca pe o mare tragedie, ca pe o înfrângere colosală a noastră, a tuturor. Această ruptură, acest hău, aceste inegalități imense nu prevestesc decât violențe.
Preluare: MAGAZIN CRITIC