Categories: Știri

Canotori români în topul celor mai buni sportivi din 2020

Asociația Presei Sportive a întocmit clasamentul celor mai buni sportivi ai României în 2020. 15 canotori români, din 4 echipaje ale Federației Române de Canotaj, ocupă locuri fruntașe în acest top.

Astfel, pe locul 4 se regăsesc Simona Geanina Radiș și Nicoleta-Ancuța Bodnar, componentele echipajului de dublu vâsle feminin (W2x). Sportivele au adus României două medalii de aur în 2020, la Campionatul European de Canotaj Under-23 de la Duisburg (Germania) și la Campionatul European de Canotaj desfășurat la Poznan (Polonia).

Locul 6 este ocupat de Maria-Magdalena Rusu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Georgiana Dedu, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Maria Tivodariu, Mădălina Bereș, Denisa Tîlvescu și Daniela Druncea, echipajul feminin de 8+1 al României (W8+). Ele au obținut medalia de aur la Campionatele Europene de Canotaj de la Poznan.

Pe poziția a 7-a îi regăsim pe Ciprian Tudosă și Marius-Vasile Cozmiuc, sportivii care anul trecut au cucerit medalia de aur la Campionatele Europene, în proba de dublu rame masculin (W2-).

Pe locul 8 s-au clasat Adriana Ailincăi și Iuliana Buhuș, sportivele din barca de dublu rame feminin (W2-). Cele două au adus României aurul în 2020 la Campionatele Europene de Canotaj de la Poznan.

„Sunt mândră de faptul că pe 4 dintre pozițiile clasamentului celor mai buni 10 sportivi din 2020, întocmit de Asociația Presei Sportive, se regăsesc canotori. Îi felicit pentru toate performanțele lor, dar mai ales pentru munca ce stă în spatele fiecărei medalii câștigate. Mă bucură de fiecare dată când văd că meritele și reușitele lor sunt recunoscute și lăudate. Sunt ambițioși, talentați și mai presus de toate extrem de muncitori. Canotajul a adus și în 2020 cele mai multe medalii în probele olimpice pentru România la competițiile internaționale, iar asta nu poate decât să îmi umple sufletul de bucurie. Îi felicit pe sportivi, pe antrenori, întreg colectivul tehnic. Le mulțumesc partenerilor și sponsorilor pentru continua susținere, dar și tuturor oamenilor care iubesc canotajul și ne transmit întotdeauna energia lor bună. Promitem ca și în 2021, anul care sperăm să aducă în sfârșit provocarea Olimpică, să obținem rezultate pe măsura așteptărilor”, declară Elisabeta Lipă, Președinte al Federației Române de Canotaj.

Ciută Daniela

Inginer, jurnalist, președinte ASTRA Carei

Leave a Comment

Recent Posts

Tendința petrecerilor minimaliste: mai multă joacă, mai puține brizbrizuri, aceeași bucurie

Deschideți orice rețea de socializare și veți fi bombardați de imagini ale unor petreceri pentru…

o zi ago

22 Iulie 1910 – La Blaj, jandarmii unguri descing de brâie tricolore, peste 20 feciori şi fete şi le fac proces de contravenţie şi agitaţie

La 22 iulie 1910, în Blaj, unul dintre cele mai importante centre spirituale și culturale…

4 zile ago

15 Iulie 1858- Au fost tipărite în Moldova, primele mărci poștale. Acestea erau vestitele “Cap de bour” a căror primă emisiune cuprindea patru timbre

15 iulie 1858 – „Cap de Bour”, prima marcă poștală românească, simbol al demnității și…

2 săptămâni ago

15 iulie 1514 – Înfrângerea de la Timișoara și sfârșitul marii răscoale țărănești conduse de Gheorghe Doja

La 15 iulie 1514, lângă Cetatea Timișoarei, se încheia unul dintre cele mai dramatice episoade…

2 săptămâni ago