Partidul Național Român, numit și Partida Națională, a fost formațiunea politică românească din timpul dualismului austro-ungar care a reprezentat interesele națiunii române din Transilvania, întregul Banat, Crișana, Maramureș și Bucovina. La înființarea sa, la 12 mai 1881, formațiunea politică românească purta numele de “Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania”.
Conducerea partidului era dominată de către reprezentanții Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolici), raportul în cadrul formațiunii fiind în favoarea greco-catolicilor.
La 8 ianuarie 1892 are loc la Sibiu conferința extraordinară a Partidului Național Român, care decide elaborarea unui Memorandum către împăratul Franz Joseph I, cuprinzând toate revendicările românilor ardeleni.
Citiți și: “ÎN 25 MAI 1894 AU FOST CONDAMNAŢI LA CLUJ MEMORANDIŞTII“
“La conferinţa PNR din 8-9 ianuarie 1892 de la Sibiu, s-a hotărît elaborarea unui „Memorandum”, adresat împăratului Franz Joseph, în care să fie cuprinse revendicările românilor din Imperiu legate de intoleranţa guvernului de la Budapesta.
În zilele de 8-9 ianuarie / 20-21 ianuarie 1892, fruntaşii Partidului Naţional Român s-au întrunit într-o conferinţă extraordinară la Sibiu, alegînd ca preşedinte al partidului pe dr. Ioan Raţiu. S-a hotărît totodată elaborarea unui “Memorandum” al românilor, adresat împăratului de la Viena.”, scrie Mária Berényi