Mircea Platon: „Deșcolarizarea României. Scopurile, cârtițele și arhitecții reformei învățământului românesc”

Reforma continuă a școlii din România s-a făcut și se face în numele „educației centrate pe elev”. Auzind lozinca, ai putea crede că școala nouă, reformată, ia elevul în brațe și îl alintă maternel, hrănindu-l la sânul ei cu cele mai sănătoase și nutritive materii, informează R3Media.

De fapt, nu educația e centrată pe elev, ci banul, finanțarea. Principiul, neoliberal, duce la tratarea școlilor asemenea oricăror unități economice al căror scop e profitul. De aceea se și vorbește (vezi campania alianței USR Plus) de ”profesionalizarea managementului” școlilor: pentru că imaginarul corporat care stă la baza acestor principii nu poate vedea școlile sau spitalele altfel decât în termeni corporați. În loc de profesori care conduc școli sau de medici care conduc spitale, ai „manageri” – antreprenori de pompe funebre, contabili, diverse tipuri de escroci de partid și de stat și așa mai departe. Managerii aceștia sunt asemenea specialiștilor în științe ale educației: ei nu se pricep la materiile pe care te învață cum să le predai. Ei nu sunt profesori sau medici, ci doar administratori de fluxuri semantice sau financiar-administrative. Spitalele sunt atât de bine și de eficient conduse de către manageri profesioniști încât iau foc din senin. Iar profesorii trecuți prin module psihopedagogice trebuie să uite tot haloimăsul predat acolo dacă vor să-și facă meseria.

Finanțarea centrată pe elev, cerută de instituțiile financiare globale care au ghidat reforma sistemului de educație din România și transpusă conștiincios în lege și în măsuri concrete de MEC, înseamnă că banii vin de la MEC către școli în funcție de numărul elevilor din fiecare școală dată. Este finanțare pe cap de elev. Acest principiu a dus la comasarea școlilor sătești, cu alte cuvinte la desființarea a sute, dacă nu chiar a o mie, de școli sătești. Chiar în condiții normale, non-pandemice, mulți elevi ”din mediul rural” fac naveta până la școală. Având în vedere că elevii de la țară nu prea mai ajung la universitate, că procentul de studenți proveniți din lumea satelor tinde către zero, acest sistem are avantajul că îi obișnuiește pe români de mici cu naveta, cu plecatul, cu autostopul, abilități și competențe de mare utilitate în lumea culegătorilor de sparanghel sau a îngrijitorilor de bătrâni din lumea civilizată.

Această comasare a școlilor a avut loc în ultimele două decenii, mai accelerat în ultimul. La vremea respectivă, oamenii – părinții, elevii de la țară – au protestat. E plin internetul de știri referitoare la aceste proteste. Dar logica nemiloasă a educației și excelenței centrate pe elev și-a urmat cursul. Iată ce declara șeful unui inspectorat școlar din Moldova în urmă cu doar trei ani: „Principiul de bază este eficientizarea activității atât din punct de vedere economic, dar și din punct de vedere al calității actului educațional. Vom comasa școli, licee din județ astfel încât să putem să ne încadrăm în normele didactice aprobate de minister, dar și în masa bugetară pe care o avem la dispoziție rezultată din finanțarea per elev”.

Integral aici