La 10 februarie 1355, Nicolae Alexandru acceptă suzeranitatea regelui Ludovic I al Ungariei asupra Țării Românești în schimbul unor garanții de securitate

La data de 10 februarie 1355, Regele Ludovic I al Ungariei confirmă înțelegerea cu Nicolae Alexandru, care în schimbul unor garanții de securitate, a acceptat suzeranitatea regală maghiară asupra Valahiei Transalpine (“Țara Românească”).

După bătălia de la Posada din 1330, relațiile dintre Țara Românească și Ungaria s-au răcit considerabil, regele Ungariei denunțându-i pe pe Nicolae Alexandru și pe tatăl său Basarab I ca fiind „schismatici”, și asta în pofida caracterizării făcute de către Cancelaria Papală, reputată pentru bunele sale informații, care îi consideră pe amândoi credincioși bisericii catolice.

De pildă, într-un document de la 17 octombrie 1345, papa Clement al VI-lea îl lăuda pe „nobilul bărbat Alexandro Bassarati” pentru devotamentul său catolic. Papa Clement al VI-lea mai scria că unii dintre valahii (olachi romani, conform documentului)] din Transilvania, Țara Românească și Sirmium „au și ajuns să cunoască drumul adevărului, prin îmbrățișarea credinței catolice”.

[one_half] [/one_half]

Abia în 1355 se observă o îmbunătățire a relațiilor dintre domnitorul Țării Românești și coroana maghiară, Nicolae Alexandru aparând în actele maghiare ca supus autorității coroanei și primitor al unor „beneficii”. Potrivit unor istorici, „beneficiile” ar fi constat în recunoașterea stăpânirii Basarabilor asupra Banatului de Severin, sau asupra Făgărașului.

Relațiile abia reparate în 1355 între cele două părți se deteriorează rapid după doar trei ani, când  Ludovic I al Ungariei dă în anul 1358 drepturi negustorilor brașoveni să treacă nestingheriți și netaxați pe teritoriul cuprins între Buzău și Prahova, de la locul unde Ialomița se varsă în Dunăre și până la vărsarea Siretului, ignorând astfel grosolan autoritatea domnitorului ce stăpânea de facto aceste teritorii.

Relațiile între domnitorul Țării Românești și regatul maghiar nu se vor mai îmbunătăți deloc până la sfârșitul domniei lui Nicolae Alexandru, ba mai mult decât atât, desele referiri în documentele cancelariei maghiare prin care Ludovic I al Ungariei îl numește pe Nicolae Alexandru “schismatic”, îl fac pe acesta să adere oficial la credința ortodoxă, să înființeze în anul 1359 Mitropola Ungrovlahiei, îmbunătățindu-și astfel relațiile și cu Imperiul Bizantin.