Antiromanism

La 23 Februarie 1941 situația bisericii ortodoxe devine disperată la Satu Mare: “biserica este amenințată că i se ia și pământul de sub biserică împreună cu casa parohială”

Ocupația horthystă a Transilvaniei de Nord nu s-a limitat doar la persecuția administrativă, la masacre pe criterii etnice, execuții sumare cu taxă pentru cei care voiau să asiste la crimele și la grozăviile publice înfăptuite de horthyști împotriva populației civile românești rămase fără apărare, ci a inițiat și o amplă persecuție pe criterii religioase împotriva românilor transilvăneni.

Ungaria a recunoscut în mod formal numai Episcopia română de Cluj-Gherla. Celelalte episcopii unite precum și toate cele ortodoxe continuă a funcționa numai de fapt, cu excepția Episcopiei ortodoxe de Maramureș care a fost complet dezorganizată prin opreliștea ca episcopul titular să se întoarcă la reședință, prin alungarea membrilor Consiliului eparhial, a preoților și ocuparea clădirilor episcopiei de către autoritățile militare. Episcopul ortodox de Oradea a fost expulzat.

Mai multe biserici din secuime au fost devastate sau dărâmate, iar materialul și obiectele sacre au fost vândute la licitație. Prin decretul publicat în Monitorul Oficial Nr. 84 din 13 aprilie 1941 a fost înființată o Episcopie ortodoxă maghiară, numindu-se un administrator în persoana lui Mihail Popof.

“Situația bisericii ortodoxe din Satu Mare a devenit dramatică după ce la 23 februarie 1941, în urma decretului-lege nr. 45 de la Budapesta “biserica este amenințată că i se ia și pământul de sub biserică împreună cu casa parohială”.

Sfânta Cruce a fost scoasă din pământ și arsă pe câmp, de asemenea troița din Satu Mare ridicată de străjeri…” ( sursa: Țara Oașului în memoria documentelor, volumul I, de Emanuil Rus și Adrian Rezeanu)

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

View Comments

Recent Posts

Călători între cer și înapoi

Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…

2 zile ago

Partidul Glasul Neamului sărbătorește Ziua Națională a României la Galați, în fața Monumentului Eroilor (1916-1918)

În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…

3 zile ago

Comunicat. În legătură cu distrugerea troiței de la Tâncăbești

de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…

4 zile ago

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în Dobrogea

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…

6 zile ago

27 Noiembrie 1919 – Organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad, ce are denumirea de IME (Iredentista Magyar Egyesulet)

La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…

6 zile ago

Un an de represiune (2). TÂNCĂBEȘTI. O tradiție memorială inofensivă de 30 de ani. Documente inedite din ultimele 3 decenii

NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…

6 zile ago