La data de 3 martie 1919, în zona satului Sighiștel din Comitatul Bihor, mai mulți etnici români au fost uciși de către subunități militare maghiare venite de la Băița.
Potrivit scrierilor lui Corneliu Mezea din anul 1933, primii patru români uciși au fost Sofron Baicu, Teodor Pele, Mocsin Zoica și Sandre Zoica.
În cartea sa intitulată “Calvarul Bihorului“ publicată în anul 1994 la Oradea, Stelian Vasilescu redă câteva citate din Corneliu Mezea referitoare la execuția etnicilor români:
“În Valea Lupului, pe drumul spre Sighiștel, ne spune Corneliu Mezea, “de cele două părți ale șoselei, alte două cruci, cu aceeași inscripție (ca și pe troița a trei martiri din Câmpanii de jos și Câmpanii de sus) îți arată locul de execuție și veșnică odihnă a lui Sofron Baicu și Teodor Pele, de o parte, iar peste drum, în dreapta, a lui Mocsin Zoica și Sandre Zoica””
Cercetătoarea Flamina Faur confirmă informațiile despre cei patru martiri și în plus vine și cu informații în completare: acești martiri români au fost uciși de către soldații unguri aflați sub comanda locotenentului Karacsonyi Eugen, cu sediul la Lunca.
“Jafurile se țineau lanț. Înarmați până în dinți, descindeau aproape zilnic prin satele românești, intrau prin ogrăzi, prin grajduri, prin casele oamenilor și luau tot ce găseau bun de întrebuințat sau păstrat.
Așa apăru într-o zi de luni de dimineață, la 3 martie 1919, în prima zi din postul mare, la capătul din jos al satului Sighiștel. O căruță a unui român di Băița, Ștefan a lui Simion, luat cu forța de cinci secui, veniți cu intențiunea să facă în ziua aceea perchezițiune în sat.
(…) Unul dintre ei coborând de pe șireglă, fiind beat, nu observă că șnurul de la focosul unui granat se agață de un cui și luă foc, omorându-l pe loc. Ceilalți, pentru moment nu-și deteră seama de ce se întâmplase și crezură că sunt atacați de săteni. Începură să alerge prin toate părțile, împușcând prin case și aruncând granate prin curțile oamenilor. Când terminară cartușele și granatele, unul din ei trecu la Băița unde le era detașamentul și ceru ajutor, spunând că au fost atacați de valahii răsculați.
La două ceasuri după amiază, un pluton de săcui și bolșevici, cu o grupă de mitraliere, sub conducerea lui Szanto din Băița, a sublocotenentului Ponsicki și maiorului Debreczi, veni spre Fânață, se opri deasupra satului, luându-l sub foc, apoi intrară cu asalt în sat, dând foc la tot ce nu putea fi jefuit și dus cu ei.
A doua zi au fost găsiți:
- Ștefan a lui Simion, din Băița, omorât de o schijă de granat.
- Ghergar Vasile, tot din Băița, împușcat
- Pașca Ilie a Ciontului, în vârstă de 60 de ani, omorât de gloanțe de mitralieră, lângă gospodăria-i prefăcută scrum
- Tuduc Costan a Licuții, de 73 de ani, împușcat și ars cu casă cu tot
- Boldor Vasile a Anei, ars de viu cu casă cu tot
- Boldor Măriuca, arsă de vie
- Roman Măriuca, arsă, i s-a găsit numai cenușa și câteva oase
- Haneș Ileana, de 60 de ani, împunsă cu baioneta și arsă
- Pașca Anisie a lui Costi, împunsă cu baioneta și arsă,
- Pașca Mărie, voind să se refugieze, a fost împușcată în piept și trăiește”
Cenușa și rămășițele celor arși, a doua zi după masacru au fost adunate într-un coșciug, duse și înmormântate în cimitirul din Câmpani, căruia îi aparține și Sighiștelul”, scria Corneliu Mezea