Categories: SocietateȘtiri

Tânăr preot din Craiova are nevoie de ajutor! Părintele Gigi Smădoi are un cancer care poate fi tratat doar pentru o sumă foarte mare

Părintele Gheorghe Smădoi, din Craiova,  trece prin momente grele. Părintele Gigi (40 de ani), așa cum îl cunosc enoriașii și cunoscuții, a fost depistat cu un cancer nazofaringian, în stadiul III, iar singura lui șansă este un tratament disponibil doar în străinătate, transmite R3Media.

Din păcate, costurile tratamentului sunt de 60.000 de euro, mult peste posibilitățile financiare ale părintelui. Familia și colegii săi fac apel la sufletul oamenilor pentru a-l ajuta pe părinte ca să treacă peste această grea încercare.

„Părintele Gigi Smădoi, aşa cum îl cunosc apropiaţii şi credincioşii de la parohie, este un suflet de aur. Tată a două fetiţe minore, părintele s-a dăruit complet slujirii clericale, fiind cunoscut şi îndrăgit pentru vocea sa deosebită pe care a pus-o în slujirea Mântuitorului Hristos şi a oamenilor. A bucurat de multe ori inimile craiovenilor prin spectacolele sale de chitară, instrument pe care îl stăpâneşte foarte bine şi pe care l-a pus în slujba sufletului. De asemenea, părintele Gigi a fost membru al grupului Psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, participând la numeroase activităţi artistice şi bisericeşti”, se arată pe siteul Mitropoliei Olteniei.

„Când am absolvit Facultatea de Comunicare eram convinsă că sunt pregătită pentru a concepe orice fel de campanie şi că pot «meşteri», cu uşurinţă, orice text. Nu m-am gândit că, într-o zi, voi fi nevoită să scriu unul despre soţul meu şi prin care va trebui să-i conving pe cei din jurul meu să-i dăruiască 60.000 euro.

Aşa cum un medic nu-şi poate opera soţia pentru că îi va tremura bisturiul, la fel nici cel mai grozav comunicator (fireşte, nefiind cazul meu) nu-şi poate găsi cuvintele când e vorba de cea mai dragă fiinţă a lui.

Eu voi lăsa inima să scrie…Şi ea vă roagă să ne întindeţi o mână de ajutor: un gând bun, o rugăciune şi, după posibilităţi, poate şi…un bănuţ”, a scris soția părintelui, Florina.

Vezi video aici

Cei care doresc să-l ajute o pot face prin orice fel de contribuţie financiară în conturile:

CONT ÎN LEI: IBAN RO66RZBR0000060019575842

CONT ÎN EURO: IBAN: IBAN RO29RZBR0000060022485538

CONT ÎN DOLARI: IBAN RO18RZBR0000060022485542

Titular: GIGI SMADOI

Nume banca: Raiffeisen Bank

Cod swift: RZBRROBU

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

Tendința petrecerilor minimaliste: mai multă joacă, mai puține brizbrizuri, aceeași bucurie

Deschideți orice rețea de socializare și veți fi bombardați de imagini ale unor petreceri pentru…

o săptămână ago

22 Iulie 1910 – La Blaj, jandarmii unguri descing de brâie tricolore, peste 20 feciori şi fete şi le fac proces de contravenţie şi agitaţie

La 22 iulie 1910, în Blaj, unul dintre cele mai importante centre spirituale și culturale…

o săptămână ago

15 Iulie 1858- Au fost tipărite în Moldova, primele mărci poștale. Acestea erau vestitele “Cap de bour” a căror primă emisiune cuprindea patru timbre

15 iulie 1858 – „Cap de Bour”, prima marcă poștală românească, simbol al demnității și…

3 săptămâni ago

15 iulie 1514 – Înfrângerea de la Timișoara și sfârșitul marii răscoale țărănești conduse de Gheorghe Doja

La 15 iulie 1514, lângă Cetatea Timișoarei, se încheia unul dintre cele mai dramatice episoade…

3 săptămâni ago