Categories: ProtestSocietateStiri

Proclamația pentru Libertate de la București. CEREM ARESTAREA ȘI JUDECAREA TRĂDĂTORILOR CARE SE DAU ROMÂNI

Protestatarii din Piața Universitate, organizați de „Starea de Libertate” și colaboratorii acesteia, au redactat o listă a revendicărilor pentru care militează, la o săptămână de când ies în stradă și de când Guvernul nu a dat înapoi în privința restricțiilor, informează Active News. Proclamația pentru Libertate
Lista de revendicări a protestatarilor (prin ONG-urile semnatare)

CEREM:
1. Încetarea tuturor restricțiilor și a stării de alertă. Implicit – eliminarea obligativității măștii, revenirea la învățământ față în față
2. Abrogarea legii carantinei (Legea 55/2020 ) care îi dă drepturi dictatoriale lui Raed Arafat

3. Renunțarea la politicile sanitare bazate pe obligativități și trecerea la cele bazate pe recomandări, care respectă libertatea individuală, protejarea celor vulnerabili prin oferirea de servicii și facilități, plus program național de profilaxie. În această ordine de idei cerem:
– Retragerea proiectului legii vaccinării obligatorii,PLx 399/2017 – Retragerea proiectului de lege care transformă Poliția Militară în organ de represiune împotriva civililor – Respingerea Pașaportului de vaccinare, instrument de presiune și segregare socială pe criterii medicale – Anularea ordonanței de urgență care desființează malpraxisul adoptată luni, 29 martie 2021
4. Eliminarea oricăror interferențe ale diferitelor organisme ale statului cu Biserica și cu libertățile religioase
5. Cerem ca Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor să accepte schemele de tratament aplicate cu succes atât de medici români cât și de medici străini, independent de recomandările OMS și redeschiderea spitalelor în vederea asigurării serviciilor medicale pentru bolnavii cronici
6. Cerem să înceteze executarea necondiționată a ordinelor OMS (organizație aservită BigPharma) de către Ministerul Sănătății, precum și o analiză a deciziilor OMS în vederea continuării, condiționate sau nu, a colaborării cu această organizație.

7. Demiterea și anchetarea tuturor celor responsabili pentru situația actuală, prin comiterea de abuzuri, acte de terorism mediatic, fraude, mascarea conflictelor de interese, crime împotriva umanității, terorism de stat, trădare conform art 394-398 din Codul Penal, răspândire de informații false. (Printre aceștia se numără: Klaus Werner Iohannis, Raed Arafat, Florin Cîțu, Vlad Voiculescu, Ludovic Orban, Nelu Tătaru, Marcel Vela, Lucian Bode, Valeriu Gheorghiță, Adrian Streinu-Cercel, Alexandru Rafila, Virgil Musta, Carmen Dorobăț ș.a.).
Întrucât suntem perfect conștienți că acestea reprezintă doar soluții de moment, cerem imperativ:
8. Schimbarea mecanismului electoral prin adoptarea unei noi legi electorale, bazată pe principii de transparență, competență și reprezentativitate reală, și care să mute centrul de putere dinspre partide înspre comunități.
9. Alegeri anticipate organizate pe baza acestei noi legi electorale, care să asigure astfel schimbarea întregii clase politice actuale, dovedită în cea mai mare parte a fi incompetentă, vândută și slugarnică față de interesele străine.
10. Elaborarea în cel mai scurt timp a unei Strategii de restaurare și dezvoltare națională, care să scoată țara din dezastrul produs de incompetența și inconștiența clasei politice trădătoare.   Proclamația pentru Libertate este semnată de mai multe ONG-uri, printre care se numără:

  • Starea de Libertate   
  • Calea Neamului
  • Asociația NeamUnit       
  • Pro Decizii Informate
  • Frăția Ortodoxă
  • Bucovina Profundă
  • Asociatia Europa Veche 
  • Fundația Pentru Oameni
  • FOR Forumul Organizațiilor pentru România
  • Asociația ASCIOR
  • As. Scut Botoșănean
  • Straja Carpaților
  • EURO EDUCATION FEDERATION
  • …și alții, pentru că lista rămâne deschisă, după cum au anunțat organizatorii.

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

13 Mai 1903 – În comuna Șepreuș jandarmii unguri trag la ordin împotriva românilor

13 Mai 1903 - "În Şepreuş (comitatul Arad) erau alegeri pentru un nou primar. Solgăbirăul…

4 ore ago

13 mai 1879 – Au fost începute primele măsurători topografice pentru linia de cale ferata Buzău – Mărășești

13 mai 1879 - Au fost începute primele măsurători topografice pentru linia de cale ferata…

7 ore ago

12 Mai 2024 – La Iași avut loc inaugurarea bustului preotului Visarion Puiu

Duminică, 12 mai 2024, de la ora 16.00, la rondul Tătărași Nord din Iași, avut…

9 ore ago

Adrian Papahagi: „E mai mult creștinism într-un bordel din Olanda decât în Rusia!”

La Ateneul Național din Iași a avut loc dumincă, 12 mai 2024, de la ora…

o zi ago

11 Mai 1896 – Pentru că a cântat „Doina lui Lucaciu”, învățătorul Iuliu Marcu din Ibănești, condamnat la închisoare

În Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie Cluj-Napoca, 1983-1984 (Anul 26), dai de o serie…

2 zile ago