Cultural

La 19 aprilie 1919 a apărut, la București, revista literară „Sburătorul”, condusă de Eugen Lovinescu

Sburătorul a fost o revistă periodică literar-artistică modernistă și un cenaclu literar, pornite la București în aprilie 1919. Sub conducerea lui Eugen Lovinescu, cercul de scriitori a fost esențial în extinderea spectrului literaturii române de la simbolismul românesc la temele urbane ale realismului și ale avangardei artistice.

Revista Sburătorul, subintitulată Revistă literară, artistică și culturală a fost publicată în două serii, 19 aprilie 1919 – 7 mai 1921 și ulterior între martie 1926 – iunie 1927, la care se adăuga și un săptămânal numit Sburătorul Literar, care a fost publicat între septembrie 1921 și decembrie 1922.

La 19 aprilie 1919 a apărut, la București, revista literară „Sburătorul”, condusă de Eugen Lovinescu, Foto: facebook.com/SpecialCollectionsBCU

În timpul perioadei sale de apariție, mișcarea artistică și membri cenaclului Sburătorul s-au angajat constant într-o polemică literară cu partizanii stilurilor tradiționale ce își aveau sorgintea în secolul trecut, dar apăruseră la începutul anilor 1900, așa cum fusese revista Sămănătorul, fondată de poeții Alexandru Vlahuță și George Coșbuc, apărută între 1901 și 1910, adevărată tribună a neoromantismului și al naționalismului etnic. Mai mult, Eugen Lovinescu combătea el însuși împotriva vederilor etnocentriste ale lui Nicolae Iorga referitoare la cultura teritoriilor medievale românești.

La 19 aprilie 1919 a apărut, la București, revista literară „Sburătorul”, condusă de Eugen Lovinescu, Foto: facebook.com/SpecialCollectionsBCU

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

5–7 Decembrie 1944, Fânațe, jud. Mureș, o rană deschisă din tragediile românești ale Ardealului de Nord

5 Decembrie 1944 - La FÂNAŢE în jud. Mureş, 5-7 decembrie 1944: grăniceri unguri alături…

10 ore ago

1 Decembrie – Ziua Națională a României este încununarea celor cinci mari uniri realizate în spațiul carpato-danubiano-pontic

1 Decembrie este Ziua Națională a României și este important să amintim și să evidențiem…

10 ore ago

Călători între cer și înapoi

Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…

5 zile ago

Partidul Glasul Neamului sărbătorește Ziua Națională a României la Galați, în fața Monumentului Eroilor (1916-1918)

În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…

6 zile ago

Comunicat. În legătură cu distrugerea troiței de la Tâncăbești

de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…

o săptămână ago

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în Dobrogea

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…

o săptămână ago