La data de 3 mai 1997 avea loc semnarea, la Kiev, a Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinatate și cooperare dintre România și Ucraina, de către miniștrii de externe. Într-o deplină “armonie” și simbioză a trădării, atât președintele României de la acea dată, Emil Constantinescu, ministrul de externe, cât și guvernarea de la acel moment la presiunile (n.r. cele mai mari) venite din partea SUA și a Germaniei, au cedat părți din teritoriul național al României, părți importante din spațiul etnic românesc, fără ca statul român să fie amenințat cu agresiunea.
Fostul președinte Emil Constantinescu avea să se scuze apoi într-un mod absolut jenant cu privire la trădărea națională înfăptuită mișelește împreună cu trista alianță CDR, o guvernare absolut catastrofală și în mare măsură chiar profund antiromânească:
“Tratatul a slujit interesul general al consolidării securităţii europene, asemenea tratatelor similare încheiate în acea perioadă de Ucraina cu Polonia şi Germania, precum şi al Tratatului de bază dintre România şi Ungaria din 1996. Tratatul a slujit şi continuă să slujească interesul naţional al României din perioada în care a fost încheiat, precum şi în continuare din următoarele motive:
– Tratatul a asigurat cadrul juridic pentru protejarea minorităţii româneşti (şi moldoveneşti) din Ucraina, căreia prin art. 13 al tratatului, i se garantau drepturi identice cu cele ale minorităţilor din România şi, în mod specific, identice cu cele garantate de statul român prin tratatul cu Ungaria pentru minoritatea maghiară din ţara noastră.
– Tratatul a consemnat dorinţa părţilor de a coopera în plan general, dar în mod special în regiunile de la frontiera ambelor state, inclusiv prin cerarea unor euro-regiuni transfrontaliere sau prin asigurarea accesului reciproc la toate formele de învăţământ, inclusiv la cel universitar.
– Tratatul a asigurat României liniştea şi securitatea la graniţa sa de est şi nord, convingând comunitatea internaţională că România este un furnizor de securitate şi un pivot al stabilităţii politice în estul Europei. Fără aceste asigurări, integrarea României în structurile euro-atlantice şi europene nu ar fi fost niciodată luate în discuţie. Alegaţiile dlui preşedinte Băsescu, după care tratatul cu Ucraina ar fi fost încheiat în condiţii „dictate de Kiev” este falsă, şi ca membru al Guvernului României din momentul încheierii tratatului ştie prea bine că nu au existat niciun fel de presiuni.”, a declarat fostul președinte Emil Constantinescu în 2008
Și acum hai să le luăm pe rând:
- Gura păcătosului adevăr grăiește: “Tratatul a slujit interesul general al consolidării securităţii europene” și nicidecum interesului național al României. Aici treburile sunt foarte clare, fix cum precizam mai sus.
- “Tratatul a asigurat cadrul juridic pentru protejarea minorităţii româneşti (şi moldoveneşti) din Ucraina”, spunea în anul 2008 fostul președinte Emil Constantinescu despre tratatul cu Ucraina. Acum, știind cum s-a comportat Ucraina cu minoritățile și că ucrainizarea forțată și instituționalizată a ajuns chiar mai agresivă decât rusificarea din timpul Uniunii Sovietice, este un fapt incontestanil. NU, minoritățile n-au fost protejate. Dar aici mai constatăm o uriașă mârșăvie din partea lui Emil Constantinescu: în calitate de fost șef de stat, deci o calitate oficială de înalt demnitar al unui stat, folosește sintagma bolșevică / sovietică de minoritate “moldovenească“. Cum Doamne iartă-ne au putut alege românii o asemenea catastrofă de președinte? Un asemenea antiromân? E la fel ca la neomarxista Cosette Chichirău(n.r. mare admiratoare a neobolșevicului Bernie Sanders) care populariza “limba moldovenească”, trecându-și la profilul de facebook faptul că ea cunoaște limba română și “limba moldovenească”
- Tratatul a reprezentat “asigurarea accesului reciproc la toate formele de învăţământ, inclusiv la cel universitar.” Fals! Știm foarte bine ce s-a întâmplat progresiv în cadrul instituțiilor de învățământ din Ucraina, câte școli românești au fost desființate, și cum tinerii de acolo erau descurajați și împiedicați prin aproape toate formele să învețe în limba română, sau Doamne ferește, să urmeze cursurile unor instituții de învățământ din România
- “Tratatul a asigurat României liniştea şi securitatea la graniţa sa de est şi nord, convingând comunitatea internaţională că România este un furnizor de securitate şi un pivot al stabilităţii politice în estul Europei“, spunea Emil Constantinescu. Nici măcar asta. România a rămas Cenușăreasa Europei, fiind în continuare neprimită în spațiul Schengen și marginalizată economic, transformată într-un imens laborator în care marile puteri și corporațiile cele mai puternice la nivel mondial își desfășoară tot felul de experimente nivel social, economic, ideologic, etc