3 Mai 1997: Tratatul de trădare națională semnat de un neiubitor de români, Emil Constantinescu

La data de 3 mai 1997 avea loc semnarea, la Kiev, a Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinatate și cooperare dintre România și Ucraina, de către miniștrii de externe. Într-o deplină “armonie” și simbioză a trădării, atât președintele României de la acea dată, Emil Constantinescu, ministrul de externe, cât și guvernarea de la acel moment la presiunile (n.r. cele mai mari) venite din partea SUA și a Germaniei, au cedat părți din teritoriul național al României, părți importante din spațiul etnic românesc, fără ca statul român să fie amenințat cu agresiunea.

Fostul președinte Emil Constantinescu avea să se scuze apoi într-un mod absolut jenant cu privire la trădărea națională înfăptuită mișelește împreună cu trista alianță CDR, o guvernare absolut catastrofală și în mare măsură chiar profund antiromânească:

“Tratatul a slujit interesul general al consolidării securităţii europene, asemenea tratatelor similare încheiate în acea perioadă de Ucraina cu Polonia şi Germania, precum şi al Tratatului de bază dintre România şi Ungaria din 1996. Tratatul a slujit şi continuă să slujească interesul naţional al României din perioada în care a fost încheiat, precum şi în continuare din următoarele motive:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


apiland.ro

 – Tratatul a asigurat cadrul juridic pentru protejarea minorităţii româneşti (şi moldoveneşti) din Ucraina, căreia prin art. 13 al tratatului, i se garantau drepturi identice cu cele ale minorităţilor din România şi, în mod specific, identice cu cele garantate de statul român prin tratatul cu Ungaria pentru minoritatea maghiară din ţara noastră.

 – Tratatul a consemnat dorinţa părţilor de a coopera în plan general, dar în mod special în regiunile de la frontiera ambelor state, inclusiv prin cerarea unor euro-regiuni transfrontaliere sau prin asigurarea accesului reciproc la toate formele de învăţământ, inclusiv la cel universitar.

 – Tratatul a asigurat României liniştea şi securitatea la graniţa sa de est şi nord, convingând comunitatea internaţională că România este un furnizor de securitate şi un pivot al stabilităţii politice în estul Europei. Fără aceste asigurări, integrarea României în structurile euro-atlantice şi europene nu ar fi fost niciodată luate în discuţie. Alegaţiile dlui preşedinte Băsescu, după care tratatul cu Ucraina ar fi fost încheiat în condiţii „dictate de Kiev” este falsă, şi ca membru al Guvernului României din momentul încheierii tratatului ştie prea bine că nu au existat niciun fel de presiuni.”, a declarat fostul președinte Emil Constantinescu în 2008

Și acum hai să le luăm pe rând:

  • Gura păcătosului adevăr grăiește: “Tratatul a slujit interesul general al consolidării securităţii europene” și nicidecum interesului național al României. Aici treburile sunt foarte clare, fix cum precizam mai sus.
  • Tratatul a asigurat cadrul juridic pentru protejarea minorităţii româneşti (şi moldoveneşti) din Ucraina”, spunea în anul 2008 fostul președinte Emil Constantinescu despre tratatul cu Ucraina. Acum, știind cum s-a comportat Ucraina cu minoritățile și că ucrainizarea forțată și instituționalizată a ajuns chiar mai agresivă decât rusificarea din timpul Uniunii Sovietice, este un fapt incontestanil. NU, minoritățile n-au fost protejate. Dar aici mai constatăm o uriașă mârșăvie din partea lui Emil Constantinescu: în calitate de fost șef de stat, deci o calitate oficială de înalt demnitar al unui stat, folosește sintagma bolșevică / sovietică de minoritate “moldovenească“. Cum Doamne iartă-ne au putut alege românii o asemenea catastrofă de președinte? Un asemenea antiromân? E la fel ca la neomarxista Cosette Chichirău(n.r. mare admiratoare a neobolșevicului Bernie Sanders) care populariza “limba moldovenească”, trecându-și la profilul de facebook faptul că ea cunoaște limba română și “limba moldovenească”
Cine sunt de fapt cei de la USR: antiunionisti, moldovenisti, sustinatori ai marxismului, Foto: facebook
Cine sunt de fapt cei de la USR: antiunionisti, moldovenisti, sustinatori ai marxismului, Foto: facebook

Cititi si: Cine sunt de fapt cei de la USR: antiunionisti, moldovenisti, sustinatori ai marxismului, adeptii federalizarii României

  • Tratatul a reprezentat “asigurarea accesului reciproc la toate formele de învăţământ, inclusiv la cel universitar.” Fals! Știm foarte bine ce s-a întâmplat progresiv în cadrul instituțiilor de învățământ din Ucraina, câte școli românești au fost desființate, și cum tinerii de acolo erau descurajați și împiedicați prin aproape toate formele să învețe în limba română, sau Doamne ferește, să urmeze cursurile unor instituții de învățământ din România
  • Tratatul a asigurat României liniştea şi securitatea la graniţa sa de est şi nord, convingând comunitatea internaţională că România este un furnizor de securitate şi un pivot al stabilităţii politice în estul Europei“, spunea Emil Constantinescu. Nici măcar asta. România a rămas Cenușăreasa Europei, fiind în continuare neprimită în spațiul Schengen și marginalizată economic, transformată într-un imens laborator în care marile puteri și corporațiile cele mai puternice la nivel mondial își desfășoară tot felul de experimente nivel social, economic, ideologic, etc
Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

3 Mai 1887: Câtă toleranță aveau ungurii față de pretențiile de autonomie ale românilor din Ardeal?

mar mai 4 , 2021
Ceea ce nutresc și solicită acum cu o perseverență obsesivă unii maghiari din România, adică autonomia unor porțiuni din teritoriul actual al României, chiar ungurii le refuzau românilor ardeleni, locuitorii autohtoni, băștinași ai Transilvaniei. Din numărul 87 al publicației Gazeta Transilvaniei, care apărea la Brașov, de pe data de 3 […]
3 Mai 1887: Câtă toleranță aveau ungurii față de pretențiile de autonomie ale românilor din Ardeal?

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
libris.ro