Categories: CulturalIASI

După restaurare, mormântul lui George Topîrceanu va fi resfințit pe data de 7 mai 2021

„În data de 7 mai 1937 la Iași trecea la cele veșnice George Topîrceanu, poet, prozator, memorialist, publicist și traducător român, membru corespondent al Academiei Române.În semn de apreciere și recunoștință pentru această personalitate emblematică a literaturii române, Ateneul Național din Iași a restaurat mormântul-monument istoric al scriitorului, aflat în Cimitirul Eternitatea.

Ceremonia de resfințire a mormântului va avea loc vineri, 7 mai 2021, de la ora 15:00.

„Proiectul Ateneului Național din Iași care vizează restaurarea mormintelor – monumente istorice, din Cimitirul Eternitatea, nu ar putea continua fără sprijinul Primăriei Municipiului Iași, al Direcției Județene pentru Cultură Iași și fără implicarea artistului ieșean, Ciprian Stratulat. Le mulțumim, pe această cale, pentru susținerea arătată ideii noastre. Vineri, 7 mai, ne îndreptăm atenția către marele poet George Topîrceanu”, a declarat Andrei Apreotesei, managerul instituției.”, se arată într-un comunicat publicat pe pagina de facebook a Primăriei Municipiului Iași

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

2 Mai 1864 – Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de stat!

2 Mai 1864 - Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de…

o zi ago

Un istoric bulgar susține restaurarea Monumentului Eroilor Români de la Smârdan

Presa locală bulgară din Vidin relatează faptul că un istoric local sugerează ca Monumentul Eroilor…

2 zile ago

1 Mai 1359 – Recunoașterea Mitropoliei Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, de către Patriarhia din Constantinopol

După o lungă perioadă conflictuală cu regatul Ungariei, care făcea presiuni chiar mai mari decât…

3 zile ago

EXCLUSIV! Silvestru Șoșoacă reclamat AIUREA la CNCD pentru antițigănism?

Viața lui Dumitru-Silvestru Șoșoacă nu este ușoară nici măcar după excluderea sa din propriul partid,…

4 zile ago

29 Aprilie 1459 – Tragerea în țeapă a negustorilor din Brașov, de către domnitorul Vlad Țepeș

La 24 aprilie 1459, peste 40 de negustori din Brașov au fost trași în țeapă…

5 zile ago

28 Aprilie 1502 – Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui Ștefan cel Mare – „Die Kronicke des Stephan Voyvoda”

La 28 aprilie 1502 Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui…

6 zile ago