Radu Buțu: Bun venit, Diana! După ce am urmărit interviul tău (nu știu dacă e primul, dar la mai multe!) pe R3Media, am socotit că e momentul potrivit să te cunoască și cititorii Magazin Critic. Îți mulțumesc că ai acceptat propunerea mea! Așadar, pentru cei ce încă nu te cunosc de pe vlogul tău pe Youtube, cine este Diana Paul?
Diana:
În ultima vreme mi s-a pus foarte des această întrebare și pot spune că a devenit un exercițiu de autocunoaștere. Sunt o tânără care și-a descoperit pasiunea de puțin timp, dar de când a descoperit-o, face tot ce-i stă în putere pentru a o valorifica. Dacă ar trebui să mă descriu în doar trei cuvinte, acestea ar fi – creștină, româncă, iubitoare de patrie. Esențialul a ceea ce sunt acum, referitor la dorințe și viziune, se poate descrie într-o scurtă poveste, iat-o:
Începând cu anul 2017 am locuit cu familia în străinătate timp de trei ani, în Irlanda și în Anglia, și pot să afirm că în acest timp am trecut printr-un proces de transformare a mentalității, un proces de noi înțelegeri, conștientizări, dezvoltări și experimentări. Dar, doar la finalul acestor ani mi-am dat seama de scopul principal al plecării mele din România: modelarea mea într-un patriot. Eu am început să simt iubire pentru țara mea, paradoxal, în străinătate. Această trăire pare că adeverește principiul conform căruia ne dăm seama cât de valoros este un anumit lucru doar atunci când nu îl mai avem.
Pe parcursul celor trei ani, viziunea mea s-a schimbat semnificativ și a revoluționat planul de a urma școala, liceul, facultatea, masteratul și doctoratul, fără întreruperi și fără conjuncturi surprinzătoare. Prin câteva intervenții, pe care aleg să le numesc divine, am înțeles că este nevoie să îți asumi riscuri pentru a-ți împlini destinul dat de Dumnezeu. Astfel se explică două dintre cele mai curajoase și imprevizibile decizii pe care le-am luat până acum în viață. Prima a constat în a îmi lua un „an sabatic” între liceu și facultate pentru orientare și a alege cu înțelepciune locul pentru studii superioare, cât și pentru a lucra independent și la o bază de date și informații în domeniul politico-social, în alte cuvinte, un an în care m-am format și încă mă formez autodidact. Cea de-a doua decizie a fost deschiderea unui canal de YouTube ca să împărtășesc ideile pe care le susțin și să lupt pentru cauza în care cred, fiindcă mi-am dat seama că în România există o lacună semnificativă în ce privește prezența valorilor creștine, patriotice, conservatoare, a menținerii tradițiilor și identității naționale în rândul tinerilor.
Reporter: Ceea ce m-a impresionat (în spusele tale din interviul anterior) e faptul că ai ales ca model pe Hristos, deși puteai opta pentru orice altă personalitate din diverse domenii, oameni care au schimbat lumea în bine prin faptele lor. Te-aș întreba, de ce Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Omul în cea mai bună versiune a sa?
Diana:
L-am ales pe Hristos pentru că El este continuu activ și permanent actual, este reperul care nu se demodează niciodată. El este singurul mentor de care fiecare om are neapărat nevoie în viață. Domnul a spus EU SUNT, nu EU AM FOST, nici EU VOI FI – „Eu sunt” – iar El reprezintă standardul după care putem discerne ce este adevărat sau fals, bine sau rău. Acesta a fost și motivul pentru care eu mi-am început activitatea. Observasem prezența multor neadevăruri în propagarea de informații și știri false. În acest mediu ostil față de onestitate, eu mi-am asumat o responsabilitate, aceea de a căuta și împărtăși ce am descoperit ca fiind adevărat. Acest lucru nu înseamnă lipsa greșelilor, dar același impuls care m-a motivat să transmit un anume mesaj în mod onest, mă va împinge să recunosc atunci când am făcut o greșeală.
Reporter: Un alt lucru menționat atunci de tine și care mi-a atras atenția este legat de o valoare tare dragă ție, iubirea de patrie. Poți fi azi român, dar să-ți vorbești de rău țara?
Diana:
Poți, dacă nu înțelegi valoarea ei, și o spun din propria experiență… Înainte de a pleca în străinătate, nu reușeam să văd aproape nimic frumos la România, la Cluj, la școala unde învățam, și m-am surprins în anumite momente criticând în moduri nepotrivite România în mediile din străinătate. Mă uit acum în urmă și îmi dau seama ce erori mari am comis vorbind în acest mod. Pe de altă parte, trebuie să fim conștienți, când iubirea de patrie ni se pare ceva firesc, că apartenența la un grup nu din proprie alegere, ci din motive pe care nu le putem controla, nu asigură o identificare cu acela. Identificare necesită o decizie proprie, și doar prin aceea poate să rezoneze sufletul omului cu grupul de care aparține.
Reporter: Iulia Hasdeu spunea cândva: ,,Îţi iubeşti mai mult patria, când ai trăit departe de ea un timp şi când ai ascultat ce spun şi cum o judecă străinii.” Știu că și tu ai trăit câțiva ani în diaspora. Ce părere ai despre citatul anterior și ce te-a făcut să revii în patria ta?
Diana:
Acest citat mă face să îmi amintesc un aspect al experienței mele în străinătate căruia nu i-am acordat suficientă atenție. Se iveau momente când colegii mei sau persoane din cercurile pe care le frecventam, aflau că sunt româncă și făceau afirmații frumoase la adresa preaiubitei noastre țări. Totuși, îmi aduc aminte cu regret că nu doar că nu confirmam spusele lor, ci îi contraziceam și încercam să îi conving că România este total opusul a ceea ce credeau ei. Așadar, în aceste cazuri, nu străinii au condamnat România, ci eu însămi am făcut-o. Judecata lor a fost bună, nu a mea, și totuși, nu datorită lor mi-am iubit mai mult țara, ci fiindcă am descoperit personal valoarea pe care aceasta o poartă . Eu însămi sunt surprinsă când mă aud spunând ce m-a readus în România. Factorul decisiv care a determinat repatrierea mea a fost iubirea de țară, iar aceasta s-a manifestat în două etape: prima dată am simțit-o, după care am pus-o în practică.
Prima a fost dorul de țară. Am conștientizat că așa se explică simțămintele pe care le aveam în ultimul an de liceu din Anglia. Deși eram într-o situație excepțională din punct de vedere al statutului social în școală, al notelor, al oricărui aspect pe care și l-ar putea dori cineva care studiază într-o instituție de nivel bun, starea de spirit nu reflecta această prosperitate concretă. Mă simțeam nesatisfăcută, neentuziasmată de mirajul Vestului și că nu mai aparțin de acel loc, ci de România. Am ajuns la concluzia că prin experiența proprie se adeverește ideea că poți deține orice lucru material pe care îl dorești, și în suflet să nu te simți împlinit.
A doua etapă, impulsul de a pune în practică patriotismul, a fost legat de președinția Donald Trump și Statele Unite. Deși sunt conștientă de polemicile, diviziunile și controversele din jurul său, prin atitudinea sa, spiritul de luptă și simțului de apărare a țării sale, mi s-a dat prilejul să simt viu, ca o revelație aș zice, pe care mă rog ca fiecare român să o aibă, că și eu aș putea face aceste lucruri pentru țara mea. Aș putea să studiez, să cercetez, să investesc timp și efort în încercarea de a apăra România, de a-mi manifesta iubirea față de țară, de a face un bine pentru ea și pentru poporul român. Din aceste motive, am ajuns la concluzia că una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat în viață a fost să plec din țară, dar cea mai bună decizie pe care am luat-o până acum a fost să mă reîntorc în România.
Acesta a fost procesul prin care am trecut ca individ, dar decizia finală de a reveni pe pământul natal a fost o decizie de familie. Știam, fiecare în adâncul nostru, că nu vom sta în afară toată viața, ci doar un sezon. Iar atunci când simțământul chemării în România a apărut, a fost ceva experimentat atât de tata și de mama, cât și de frații mei, nu doar personal. Astfel, am plecat împreună și ne-am întors împreună. Integral pe MAGAZIN CRITIC