Categories: SocietateStiri

1 an de la deschiderea Centrului ,,Sf. Împărăteasă Elena”

De praznicul Sfinților Martiri Brâncoveni, ,,în 16 august, se împlinește 1 an de la deschiderea Centrului Sf. Împărăteasă Elena. Ajută-ne să ajungem la cât mai multe femei în criză de sarcină!

„Mă numesc Daniela (*numele a fost modificat) . Am găsit site-ul dumneavoastră pe internet și am mare nevoie să vorbesc cu cineva. Sunt într-o situație disperată. Mă tem că sunt însărcinată. Nu știu ce să fac. Tatăl copilului nu mai vrea să fim împreună. Am mai făcut două întreruperi de sarcină, la presiunea lui. Mi-a spus mereu că va fi alături de mine, indiferent de ce alegere voi face. În realitate, m-a lăsat singură, apoi a încercat prin diferite mijloace să mă convingă să renunț la copii. Știu că ar trebui să mai aștept câteva zile pentru a afla exact dacă sunt însărcinată sau nu, dar mi-e tare frică. Am mare nevoie de ajutor!”.

380 de apeluri primite în ultimul an, o experiență de 4 ani de sprijin instituțional oferit femeilor în criză de sarcină, 1 an de la deschiderea Centrului „Sfânta Împărăteasă Elena” și o singură concluzie: în inimile femeilor în criză de sarcină se dau bătălii greu de imaginat. Ele au loc chiar în clipa în care citești această postare. Sunt lupte între bine și rău, între credință și deznădejde, între viață și moarte. Frica, disperarea, lipsa de speranță sunt monștrii cu care se luptă aceste femei și care sunt – câteodată – de neînvins dacă nu sunt ajutate de alții.

Da, fiecare secundă contează și orice ajutor salvează vieți. Uneori, apelurile la linia verde a Asociației pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei sunt un ultim strigăt de ajutor. Alteori femeile sunt atât de epuizate de lupta pe care au dus-o singure, încât nu le vine să creadă că există centre și persoane specializate în criza de sarcină, pregătite să le fie alături emoțional și material, pentru a se bucura în liniște de venirea pe lume a copilului lor.

Bătălia despre care îți scriu este una ascunsă. Pare departe de preocupările lumii. Atât de puțin se vorbește despre criza de sarcină, încât mulți oameni nici nu știu că aceasta există. În fiecare zi multe femei pierd această luptă și renunță să lupte pentru copiii lor nenăscuți fără să știe că existăm și că suntem gata să le fim alături.

În acest moment, avem mare nevoie de sprijinul tău. E vital ca problematica crizei de sarcină să devină cunoscută în societate, iar femeile aflate în această situație să afle că pot cere ajutor.

Ajută-ne să ajungem la cât mai multe femei aflate în criză de sarcină și să informăm cât mai mulți oameni despre ce este criza de sarcină!

Iată câteva modalități prin care poți face asta:

1. Distribuie pe rețelele de socializare mărturii despre criza de sarcină și informații despre centrele de sprijin. Cine știe, poate o femeie din lista ta trece chiar acum printr-o criză de sarcină, citește ce ai postat, cere ajutor și alege viața.

2. Vorbește despre realitățile crizei de sarcină în grupul tău de prieteni și de cunoscuți. Cucât vor înțelege mai mulți oameni criza de sarcină, cu atât vor fi mai motivați să sprijine femeile aflate în această situație.

3. Dacă ai trecut printr-o criză de sarcină, scrie despre experiența ta, chiar și anonim, la marturii@centrulsfantaelena.ro. Mărturiile despre criza de sarcină schimbă inimi și salvează vieți. Sunt o puternică sursă de inspirație pentru alte femei care trec prin așa ceva. Ultima carte de mărturii a fost publicată în martie 2021 și poate fi citită aici.

4. Donează pentru realizarea unor materiale video profesioniste despre criza de sarcină. Schimbarea vine prin educație, prin informare și prin conștientizare. Am început să facem câțiva pași în acest sens prin filmarea profesionistă a 5 mărturii despre criza de sarcină, care vor apărea în curând, dar această direcție trebuie dezvoltată în mod constant.

5. Donează pentru promovarea celor două centre ale Asociației pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei. Reclamele prin Google Ads, Facebook, Instagram, panourile de informare în locuri publice, spoturile sau cărțile trimise către persoane care lucrează cu publicul și pot direcționa femeile în criză de sarcină spre centrele noastre presupun alocarea unor resurse financiare de care – încă – nu dispunem. Dacă le-am avea, am construi mai mult.

Ce impact produce sprijinul tău?

Ajuți femeile în criză de sarcină să afle că pot primi ajutor să-și nască copilul.

Contribui la nașterea unor copii care, fără sprijin, nu ar fi avut șansa de a veni pe lume.

Oferi femeilor puterea de a alege viața, când ajung într-o criză de sarcină.

Umanizezi semenii contribuind la schimbarea inimilor, prin educarea publicului larg. Mulți oameni care devin conștienți că există criza de sarcină vor decide să se implice, fie ajutând direct femeile, fie construind inițiative și centre de sprijin. Altfel, ei nu vor ști despre tragediile femeilor de lângă ei.

Cea mai puternică bătălie din lume se dă în inimile femeilor în criză de sarcină și poate fi câștigată prin educație, prin conștientizare și prin sprijin. Hai să ajutăm împreună! (sublinierea noastră)

Alexandra Nadane, Director Executiv

Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei

DONEAZĂ

Sursa: buletinul informativ al Asociației, la care vă recomandăm să vă abonați pe site, dacă sunteți apărători ai vieții de la concepție la moartea naturală (prolife).

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

Primarul din Satu Mare: 14 mai 1970 a însemnat o tragedie pentru orașul nostru, dar în același timp și un moment de renaștere

Marți, 14 mai 2024, la Satu Mare s-a ținut un moment de reculegere pentru victimele…

14 ore ago

Candidatul UDMR la Primăria Carei nu recunoaște limba oficială a României

Candidatul UDMR Carei pentru funcția de primar sfidează comunitatea locală și nu recunoaște limba oficială…

20 de ore ago

14 Mai 1917 – A fost spânzurat de către unguri sublocotenentul Emil Rebreanu pentru că a vrut să treacă în rândul Armatei Române să lupte pentru întregirea neamului

Emil Rebreanu, fratele scriitorului român Liviu Rebreanu, a fost un ofițer român în armata austro-ungară,…

22 de ore ago

13 Mai 1903 – În comuna Șepreuș jandarmii unguri trag la ordin împotriva românilor

13 Mai 1903 - "În Şepreuş (comitatul Arad) erau alegeri pentru un nou primar. Solgăbirăul…

o zi ago

13 mai 1879 – Au fost începute primele măsurători topografice pentru linia de cale ferata Buzău – Mărășești

13 mai 1879 - Au fost începute primele măsurători topografice pentru linia de cale ferata…

o zi ago

12 Mai 2024 – La Iași avut loc inaugurarea bustului preotului Visarion Puiu

Duminică, 12 mai 2024, de la ora 16.00, la rondul Tătărași Nord din Iași, avut…

2 zile ago