2 septembrie 1442: Bătălia de pe Ialomița, victoria prin care s-a remarcat Iancu de Hunedoara la nivel european în cadrul luptei antiotomane

2 septembrie 1442: Bătălia de pe Ialomița, victoria prin care s-a remarcat Iancu de Hunedoara la nivel european în cadrul luptei antiotomane

O strălucită victorie a lui Iancu de Hunedoara împotriva unei uriașe armate otomane a fost repurtată pe 2 septembrie 1442 pe cursul superior al râului Ialomița, atunci când a avut loc un conflict armat de proporții între armata condusă de Iancu de Hunedoara și cea a Imperiului Otoman.

Dacă până la acel moment Iancu de Hunedoara dusese împotriva otomanilor doar lupte defensive, pe muchie de cuțit, fără a înregistra niște victorii categorice încheiate cu nimicirea armatei adverse, în cadrul Bătăliei de pe Ialomița (n.r. în turcă Vazag Muharebesi) înregistrează o strălucită victorie, când capturează 200 de steaguri şi corturi, arme, circa 5500 de prizonieri, 5000 de cămile, cai şi catâri, haine scumpe şi multe obiecte de preţ. 

În luna august a anului 1442, o uriașă forță armată otomană (n.r. după unii istorici de peste 80.000 de luptători, necontorizând aici și trupele auxiliare și necombatanții) trece Dunărea pe la Nicopole cu scopul de înlătura de la domnie din Țara Românească pretendentul la tron susținut de Iancu de Hunedoara cu scopul de a întări frontul antiotoman la nord de Dunăre și cu ordinul de a transforma Țara Românească în pașalâc, pentru ca mai apoi să treacă în Transilvania cu scopul de a prăda provincia și a aproviziona noul pașalâc până la venirea iernii.

Beilerbeiului Rumeliei, Hadâm („Eunucul”) Şehabeddin Paşa, a fost atât de încrezător în forțele sale după retragerea precipitată a lui Basarab al II-lea care s-a retras din faţa oastei beilerbeiului, încât s-a îndreptat direct către capitala Ţării Româneşti, Târgovişte, pe care a ocupat-o. Neîntâmpinând rezistență armată care să-l îngrijoreze, Şehabeddin Paşa lasă o parte însemnată a oștirii să pornească nestingherită după pradă prin Țara Românească, în vreme ce gruparea principală a înaintat pe Valea lalomiţei, spre trecătoarea Buzăului.

Iancu de Hunedoara își alesese un loc strategic în zona Sibiului unde-și stabilise centrul de comandă, de unde trece Carpații și atacă de pe cursul râului Ialomița, de pe un teren mai avantajos, dintr-un loc înalt și strâmt. Auzind că oastea lui Iancu de Hunedoara a trecut Carpații și se apropie, beilerbeiul Şehabeddin Paşa a reacționat foarte încrezător, cu aroganță:

“Văzând numai căciula mea, duşmanul acela va fugi cale de câteva zile”

Şehabeddin Paşa

Pe 2 septembrie 1442, Iancu, în fruntea a circa 25.000 de oşteni, îl atacă pe râul Ialomiţa, folosind teritoriul muntos şi strâmt, şi obţine o strălucită victorie. Au căzut pe câmpul de luptă un sangeak şi patru bey, Sehabeddin s-a retras spre Dunăre lăsând grupurile plecate după pradă la discreţia învingătorilor, care le-au nimicit. Iancu a luat o captură bogată, „… steaguri, corturi, vreo 5.000 de cămile, cai şi catâri, haine scumpe şi atâtea alte lucruri…” (Camil Mureşan)

După alungarea otomanilor, Basarab al II-lea ocupă tronul, fiind considerat de regele Ungariei, Vladislav I (1440 – 1444), ca „adevăratul moştenitor” al acestei ţări. Iancu îşi începe astfel rolul de protector al celor două state româneşti, de la sud şi est de Carpaţi, „… consolidând astfel încadrarea Ţării Româneşti în frontul antiotoman, aşa cum fusese în vremea lui Mircea cel Bătrân” (Ştefan Ştefănescu).