Introspecția unei românce din Serbia, stabilită în România, legată de problema maghiarizării României

Introspecția unei românce din Serbia, stabilită în România, legată de problema maghiarizării României

Deși nu sunt născută în România și m-am mutat aici doar de 12 ani, iubesc țara asta. E o țară minunată, bogata, cu oameni frumoși, cu peisaje parcă desprinse din basmele vechi.

Anul acesta am avut ocazia să vizitez mai multe locuri din România, printre care și ultima vizită la Carei, un oraș mic, frumos, curat. Lucrul care m-a indignat cel mai mult este faptul că am văzut români care se considerau unguri, doar din motivul că s-au maghiarizat, s-au lăsat asimilați, deși gena lor este pur româneasca, a marii majorități.

Unii din ei nu suportau să vadă nici măcar tricolorul României, îi irita să vadă patrioți și iubitori de țară, de românism… Știind toate astea, am hotărât să îmi pun o cocardă mare cu tricolorul României, și îl purtam mândra in piept și cu capul sus prin Carei.

Nimeni și nimic nu are dreptul de a ne lua țara sau de a se considera stăpân pe meleagurile noastre. Chiar dacă am terminat școala de mulți ani, descopăr cu părere de rău că în anii de liceu, când, cred eu, este vârsta cea mai potrivită pentru a învăța despre istoria României, eu nu am învățat nimic despre istoria dureroasă a Transilvaniei, nu mi s-au spus detalii despre cum au apărut ungurii și ne-au acaparat Ardealul, nu mi s-a spus despre cât de mult sânge s-a vărsat pentru țara asta, nu mi s-a spus nimic din ce descopăr singură azi, pe propria piele, și da, mi se face pielea de găină când mă gândesc câți tineri ca mine mai sunt, care nu își cunosc istoria și străbunii.

Consider că ar fi normal ca în ziua de azi, cadrele didactice să facă excursii mici cu elevii, să le explice, să le demonstreze tot ce ține de noi ca neam românesc. Până la urmă, practica e mama învățăturii. Cu siguranță mulți dintre noi nu știu ca orașul Carei a fost ultima palmă de pământ eliberată de pe granita de nord-vest a României catre Armata Română, la data de 25 octombrie 1944 și faptul că Ziua Armatei a fost instituită în anul 1959 tocmai în această zi de 25 octombrie, tocmai pentru a celebra ziua când a fost eliberat ultimul oraș românesc de pe granița de nord-vest a României, simbolizând în același timp și faptul că atunci s-a anulat de facto Dictatul de la Viena.

La un moment dat mă simțeam ca într-o țară străină, și nu o spun în sensul bun, turistic, ci pentru faptul că oriunde te uitai, fie supermarket, fie instituție sau chiar și un mic butic, scria în limba română și în limba maghiară, deși, dacă trecem granița la unguri, nu vom vedea scris niciunde în limba română, așa cum am văzut la Carei.

Faptul că se vrea ca noi să ne pierdem identitatea și să nu ne cunoaștem nici măcar istoria este o problemă ce ar trebui să îi alarmeze pe mulți tineri. Este dreptul și obligația noastră de a ne apăra identitatea și de a ne proteja Țara!

Marija Vasilescu