Categories: Știri

FAO sprijină micii fermieri din Moldova să-și sporească reziliența și productivitatea

Viorel Gherciu, noul Ministru al Agriculturii și Raimund Jehle, Reprezentantul FAO în Moldova au semnat un proiect pentru susținerea micilor fermieri. Astfel, fermierii vor putea accesa mai ușor piața locală, prin creșterea productivității lor, dar și prin dezvoltarea unei mai bune înțelegeri a oportunităților de piață, precum și a unei abordări orientate spre satisfacerea cerințelor de calitate ale procesatorilor și furnizorilor.

Banii necesari implementării proiectului, 265 000 de dolari americani, sunt asigurați de FAO prin programul său de cooperare tehnică.

Proiectul, de asemenea, va contribui la consolidarea capacității autorităților naționale de a analiza și formula politici care să răspundă nevoilor micilor fermieri și a fermelor de familie, în special celor din sectorul zootehnic, astfel, sporindu-le oportunitățile și nivelul de venit.

Micii fermieri reprezintă cea mai mare parte a populației din mediul rural și joacă un rol important în agricultură, contribuind cu peste 62% la producția agricolă a țării. Pe de altă parte, aceștia se confruntă cu o serie de dificultăți, cum ar fi accesul limitat la resursele de producție, terenuri agricole fragmentate, capacitatea redusă de a face față riscurilor de piață, dar și celor meteorologice, precum și resurselor financiare limitate. De obicei, fermierii optează pentru strategii de supraviețuire pe o perioadă scurtă, însă care le afectează reziliența pe termen lung. Proiectul va fi realizat în comun cu Guvernul Republicii Moldova în perioada 2021 – 2023.

„Împreună cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, vom furniza ingredientele necesare pentru îmbunătățirea politicilor actuale de sprijinire a micilor fermieri și ferme de familie din sectorul zootehnic. Proiectul va crea platforme și rețele valoroase pentru experți și fermieri pentru a rezolva cele mai grave probleme ale sectorului”, a menționat Raimund Jehle.

Ministrul Viorel Gherciu a menționat: „Suntem conștienți de provocările cu care se confruntă acest sector, inclusiv, ca urmare a dezastrelor naturale și a pandemiei care ne-au lovit puternic în anul 2020. Astfel, suntem recunoscători că FAO și de această dată, va oferi sprijinul său, în conformitate cu obiectivele stabilite de actualul guvern, iar micii fermieri din sectorul zootehnic vor fi capabili să depășească unele dintre problemele cu care se confruntă.”   

Experții vor evalua necesitățiile fermierilor din sectorul zootehnic, ținând cont de consecințele pandemiei și a secetei recente. În special, vor analiza lanțul valoric al micilor rumegătoare și vor formula recomandări pentru a le asigura crescătorilor de ovine și caprine un acces mai larg pe piață. În cadrul proiectului va fi creată o platformă, la nivel de țară, cuprinzând mai multe părți interesate, care va funcționa ca un canal de comunicare între guvern, experți și fermierii crescători de mici rumegătoare. De asemenea, va fi elaborat un Plan Național de Acțiuni (PNA) pentru fermele de familie, ce va cuprinde acțiuni coerente și cuprinzătoare pentru consolidarea acestora.

Conform datelor Biroului Național de Statistică, aproape 97% din efectivul de ovine și 86% din efectivul de bovine sunt în proprietatea micilor fermieri. Ținând cont de faptul că, producţia animalieră este o parte esențială a agriculturii de subzistență, asigurând mijloace de trai pentru gospodăriile rurale, îmbunătățirea capacităților micilor fermieri din sectorul zootehnic este crucială pentru dezvoltarea agriculturii.

 

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Ediție specială de Ziua Eroilor a revistei MAGAZIN CRITIC, 21 mai 2026

Cu prilejul Zilei Eroilor, avem onoarea de a oferi cititorilor acest număr special al revistei,…

4 zile ago

A apărut numărul 93 al revistei MAGAZIN CRITIC

Într-o lume în care zgomotul acoperă tot mai des adevărul și cultura, Magazin Critic continuă…

o săptămână ago

COMUNICAT DE PRESĂ: Euro Education Federation susține inițiativa privind dezbaterea publică referitoare la reglementarea și interzicerea jocurilor de noroc în Municipiul Târgu Jiu

Euro Education Federation salută organizarea dezbaterii publice anunțate de Primăria Municipiului Târgu Jiu pentru data…

3 săptămâni ago

Replica Fundației Ogoranu la articolul tendențios publicat de Alba 24 despre manifestările comemorative de la Galtiu.

Drept la replică al președintelui Fundației, dl Coriolan Baciu, referitor la articolul publicat în 2 mai…

3 săptămâni ago