Pro Vita Iași renovează casa unei familii cu zece copii, din care doi elevi de nota 10

   Pro Vita Iași a finalizat noul acoperiș și tencuirea exterioară a casei unei familii cu zece copii din localitatea Costești, județul Iași. Luni au început lucrările renovare a interiorului. Doi dintre cei zece copii ai familiei, Sidonia și Ionela, sunt eleve de nota 10 și beneficiază de burse de la Arhiepiscopia Iașilor.

Când reprezentanții Pro Vita Iași au ajuns acasă la Mihai și Cristina Cârtițe, au găsit zece copii frumoși, educați și mulțumiți cu ceea ce aveau – adică foarte puțin. Prin acoperiș ploua și mai era locuibilă o singură cameră, care era încălzită cu un calorifer electric.

Renovarea interiorului casei a început luni cu cele două camere în care vor sta Sidonia și Ionela (foto sus), bursiere în Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sf. Stelian” al Arhiepiscopiei Iașilor.

Ulterior va fi refăcut și restul locuinței, utilitățile vor fi aduse în casă, iar un hol va fi transformat în baie.

Casa este făcută din chirpici și fiecare cameră trebuie decopertată, consolidată, retencuită și repardosită. Renovarea a întârziat puțin din cauza creșterii prețurilor la materialele de construcție și din cauza ploilor.

Costul lucrărilor care mai sunt de făcut a fost estimat la aproximativ 80.000 de lei, din care 50.000 lei au fost donați de Asociația „Salvează o Inimă”. – integral pe stiripentruviata.ro.

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

Telefonul din M31

de Maria-Andreea STANCU La 7:10 dimineața nu mă gândeam la România. Mă gândeam doar să…

o zi ago

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

3 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

3 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

4 săptămâni ago