(VIDEO) Diana Iovanovici-Șoșoacă, unicul politician care s-a împărtășit la Pelerinajul de la Sfânta Parascheva din aceeași linguriță cu tot poporul

(VIDEO) Diana Iovanovici-Șoșoacă, unicul politician care s-a împărtășit la Pelerinajul de la Sfânta Parascheva din aceeași linguriță cu tot poporul

Cu cât senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă are mai multă priză la oameni, cu atât mai înverșunați sunt mercenarii din presa scrisă și din cea audiovizuală, care o atacă furibund.

Pe fondul aberațiilor scrise de o presă mainstream tot mai abjectă și mai mincinoasă, senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă vine cu o lămurire publică privind “săritul peste rând” la moaștele Sfintei Parascheva, în timpul pelerinajului religios din aceste zile de la Iași.

Zilele acestea, mercenarii și scribii sistemului s-au dat peste cap s-o atace pe Diana Iovanovici-Șoșoacă în timpul pelerinajului de la Sfânta Parascheva de la Iași, inducând opinia publică în eroare, senatoarea fiind nevoită să vină cu o postare care să aducă lămuriri publice legate de participarea sa la pelerinajul de la Iași:

“Toti politicienii reprezentanti ai Jud Iași au fost invitati de Mitropolie si au avut locuri rezervate.

Inclusiv Dna Senator Șoșoacă a avut invitație si loc rezervat, ca toți ceilalți demnitari. Numai ca UNICUL demnitar oprit de jandarmi sa intre in perimetrul rezervat, a fost Dna Senator Șoșoacă.
Seful jandarmilor a dat ordin imediat sa fie lasata sa intre in perimetrul rezervat, ca toți ceilalți demnitari, conform legii. Au fost invitati și ceilalți membri ai grupului.
Tot grupul a fost invitat de preoti, pt ca sunt cei care au luptat pt dreptul românilor la credinta.
Ulterior fam Șoșoacă, Lazarus si grupul care ii insotea au fost invitati in față la Baldachin sa se inchine, cu prioritate.
TOTI AU REFUZAT!
Pt ca nimeni nu poate avea prioritate în fata poporului român
S-AU AȘEZAT LA COADA DE PESTE 9 KM SI AU STAT ÎN RÂND, CU TOATĂ LUMEA 6 ORE SI S-AU INCHINAT, LAOLALTĂ CU TOT POPORUL. TOTI CETATENII SUNT EGALI!
Precizam ca Dna Senator Șoșoacă a fost și în noaptea de 13 spre 14 octombrie 2021 la Baldachin , a stat de la ora 2 la ora 5 dimineața împreună cu familia, imediat cum au ajuns în Iași.“, a scris pe facebook Diana Iovanovici-Șoșoacă

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago