Site icon Glasul.info

(VIDEO) Senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă a reușit să afle din partea MAI cine este Raed Arafat!

(VIDEO) Senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă a reușit să afle din partea MAI cine este Raed Arafat!

La sfârșitul lunii septembrie, senatorul neafiliat Diana Iovanovici-Șoșoacă adresa Ministerului Afacerilor Interne și implicit domnului Lucian Nicolae BODE, ministrul Afacerilor Interne, o întrebare legată de identitatea și rolul secretarului de stat Raed Arafat în societatea românească: “Cine sunteți, domnule Raed Arafat?”, întreba senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă, prin intermediul unui tir de zece întrebări:

[info]”Din 2009 domnul Raed Arafat ocupă aceeași funcție, indiferent de partidele care se succed la guvernare, acesta nu cade niciodată. Dl. Arafat deține o funcție efemeră, dar care a ajuns să fie mai presus de Președinte și de Prim-Ministru.

Folosește instituțiile statului pentru represiuni împotriva celor care îl contestă, formulează plângeri penale pentru orice înregistrări de pe facebook ale unor oameni care nu îl mai suportă, care văd în acesta un criminal, care îi arată toate eșecurile, iar ca urmare a acestor plângeri unde scrie că moare de frică, deși poartă pistol la brâu nonstop, Parchetele, Poliția și Justitia i se subordonează și dau verdicte neconstituționale, nelegale, abuzive și internează oamenii în ospicii, la comanda domnului Șef DSU, ba își mai iau și condamnări penale, pentru DREPTUL DE A-ȘI EXPRIMA OPINIA, DREPT FUNDAMENTAL!

Până și jurnalistul Cristian Tudor Popescu scria despre dictatorul Arafat, în urmă cu 2 ani: 1 „Domnul Arafat șantajează. Spune că ‘Dacă mă dați afară, plec din țară’. Ăsta-i sloganul lui acum, spunând că ‘dom’le, ce am facut eu pentru România’. Chiar așa? Domnul Arafat a venit aici din altă țară și a fost primit de România, în mod democratic și uman. A primit un loc de muncă, la început părea că își face datoria, categoric și-a câștigat și un loc în societate. Pe măsură ce timpul a trecut, acest loc începe să se dovedească un mormânt văruit pe dinafară, cum spunea Iisus, în vreme ce înăuntru sunt oase putrede. Eu vă enunț trei eșecuri majore ale domnului Arafat, vorbesc de acțiuni de anvergură: Apuseni, Siutghiol, Colectiv. Fără discuție, eșecuri soldate cu un număr considerabil de morți“, a declarat CTP la Europa FM.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgentă (DSU), Raed Arafat, a amenințat duminică, la Antena 3, că va pleca din România dacă Guvernul Orban decide să îl demită. Probabil că asta o voi face după ce se decide, plecarea din țară. Nu există altă alternativă. Eu nu accept poziții date, la nivel statal. Nu negociez poziții. Dacă este să mă duc afară, mă duc pe efort propriu. Mă duc în prima fază la Târgu Mures și știu cum să rezolv o treabă și să fac ceva util”, a declarat Arafat, duminică seară la Antena 3.

„Nu sunt lipit de scaun. Eu nu demisionez. Dacă vor să mă demită, să mă demită“, a mai spus Arafat.” Interviu preluat de pe stareapresei.ro — interviul lui Arafat. – https://www.stareapresei.ro/ctp-despre-cele-trei-esecuri-majore-ale-lui-raed-arafat/

Ziar de Arad, la data de 08.08.2019, scrie un articol: ” Câți români mai trebuie să moară până să i se vadă incompetența?

„Revenind la fixația lui Arafat pentru slujirea Ochiului și Timpanului în ceea ce privește achiziționarea de cartele pre-paid, să nu uităm că Alexandra Măceșan a sunat la 112 de pe uri telefon FĂRĂ CARTELĂ. De aceea era la îndemâna ei, că Dincă credea că nu funcționează bară cartelă. De pe orice celular, compatibil cu măcar una dintre rețelele în raza căruia se află, este posibilă apelarea 112, chiar și în cazul cănd aparatul a fost cumpărat în străinătate.

Sistemul AML nu ar fi ajutat cu nimic pe 25 Iulie pentru că softul nu era instalat în telefonul lui Dincă. Și, chiar dacă ar fi fost, cum semnalul GPS era slab în camera de unde a sunat Alexandra, localizarea era imprecisă, eroare putând fi și de 1 km distanță.

Măsurile de localizare pe care vrea sa le ia Guvernul nu ar fi ajutat aproape cu nimic în cazul de la Caracal. Deci, ce facem: ne folosim dc pretexte pentru a pune sub supraveghere cetățenii țării? Iar votăm Ochiul și Timpanul?

Cariera lui Raed Arafat se hrănește cu eșecurile sistemului de urgență pe care-l gestionează de prea mulți ani. Câți romăni mai trebuie să moară până să i se vadă incompetența?“ – https://www.ziardearad.ro/cariera-lui-raed-arafat-se-hraneste-cu-esecurile-sistemului-de-urgenta-pe-care-l-gestioneaza-de-prea-multi-ani-cati-romani-mai-trebuie-sa-moara-pana-sa-i-se-vada-incompetenta

La toate acestea se adaugă oamenii omorăți în spitale cu protocoale covid-19 greșite, aruncați în saci de plastic și aruncați în gropi fără respectarea onoarei și demnității după moarte, familii carantinate și distruse, copii care nu pot respire din cauza botniței care nu ne apără de niciun virus, distanță socială, dezumanizare, sindrom Stockholm, copii sinucigași în starea de urgență, oameni încătușați pentru lipsa măștii bătuți și lista dictaturii lui Arafat continuă.

De aceea întreb:

1. Câte funcții deține Raed Arafat?

2. Ce salarii încasează Raed Arafat?

3. De ce nu îl demiteți pe Raed Arafat?

4. De ce nu vă dați demisia dle Raed Arafat?

5. Cat timp mai abuzați de funcția dvs pentru a intema oameni la psihiatrie, oameni care au curaj să vă înfrunte?

6. Pentru câte servicii secrete lucrați, dle Raed Arafat? Enumerați-le!

7. Cine vă tot ține în această funcție, în ciuda voinței poporului român, dle Raed Arafat?

8. Vă place dictonul ”Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau!”?

9. CINE SUNTEȚI DVS, DLE RAED ARAFAT, de vă permiteți să abuzați poporul român și mai ales, COPIII?

10.Până una alta, CINE ESTE RAED ARAFAT, de conduce România? Vă multumesc! Solicit răspuns scris și oral.

Senator neafiliat Diana IOVANOVICI-ȘOȘOACĂ”[/info]

, a solicitat răspuns din partea MAI senatorea Diana Iovanovici-Șoșoacă prin intermediul întrebării  nr. 661/c din  29.9.2021  

Răspunsul venit din partea Ministerului Afacerilor Interne a fost unul neașteptat, mototolit într-un limbaj de lemn, amintind de vremurile triste de altă dată când instituțiile statului se făceau că le răspund cetățenilor. Numai că în acest caz solicitarea nu venea din partea unui simplu cetățean, ci din partea unui senator al României, un reprezentant al poporului în Parlamentul României:

Redăm integral răspunsul primit de senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă la întrebarea “Cine sunteți, domnule Raed Arafat?”:

“MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

MINISTRU

Către, PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENAT

Doamnei senator Diana IOVANOVICI-ȘOȘOACÂ

În legătură cu întrebarea dumneavoastră, având ca obiect „Cine sunteți, dle Raed Arafat?”, vă comunicăm următoarele:

Departamentul pentru Situații de Urgență a fost înființat, ca structură operațională fără personalitate juridică, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situațiilor de urgență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul National de Management al Situațiilor de Urgență, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 88/04.02.2014.

Potrivit art. 1 alin. (2) din acest act normativ, Departamentul pentru Situații de Urgență este condus de un secretar de stat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, numit prin decizie a Prim-ministrului. Domnul doctor Raed Arafat a fost numit în funcția de secretar de stat in cadrul Ministerului Afacerilor Interne prin Decizia Prim-ministrului nr. 20/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 73/29.01.2014.

Menționăm faptul că atribuția de eliberare din funcție a șefului Departamentului pentru Situații de Urgență aparține Prim-ministrului României, în temeiul art. 31 lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Activitatea și competențele secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, au fost reglementate succesiv, de la data înființării Departamentului pentru Situații de Urgență, prin Ordinele ministrului afacerilor interne nr. 38/2014, nr. 160/2015 și nr. 149/2016, iar în prezent prin dispozițiile art. 4 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 155/2019 privind coordonarea activității și delegarea unor competențe în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare.

Funcția de șef al Departamentului pentru Situații de Urgență determină exercitarea mai multor calități, sarcini și responsabilități în domeniul Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență stabilite prin acte normative/administrative.

Astfel, in conformitate cu art. 8 alin. (2) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul National de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne are calitatea de vicepreședinte al Comitetului național pentru situații de urgență.

De asemenea, prin Hotărârea Comitetului National pentru Situații Speciale de Urgență nr, 3/2016 privind aprobarea Hotărârilor nr. 6/20.01.2016 și nr, 7/25.04.2016 ale Comitetului Național EBOLA, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență este desemnat președinte al Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României.

Totodată, menționăm faptul că secretarul de stat are calitatea de președinte al Grupului JOINT HEALTH GROUP din cadrul NATO și membru în Grupul de Planificare a Urgențelor Civile. În ceea ce privește veniturile domnului doctor Raed Arafat, vă comunicăm faptul că acestea sunt publicate pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, iar informațiile solicitate de către dumneavoastră pot fi consultate accesând următorul link:

https://mvw.mai.gov.ro/wp- content/uploads/davere scan/Arafat-Raed 2021-06-15 e56088906febfc0bde3dd6fe0f807adb.pdf

Cu deosebită considerație,

MINISTRUL AFACERILOR INTERNE

Lucian Nicolae BODE”, se arată în răspunsul primit de la MAI

Exit mobile version