Greu de analizat această decizie a Ministerului Sănătății, dacă mai poate fi numit așa. Profesorii au devenit mai nou și asistenți medicali. N-am să insist asupra reacției personalului didactic, deoarece ei nu mai sunt de mult în atenția liderilor ca formatori de opinie sau formatori de caractere umane. Articolul se adresează tuturor românilor, cu excepție celor menționați. Iată ce scrie Ministerului Sănătății în comunicatul de presă:
“Testarea se va efectua în sala de clasă/grupă, de către cadrul medical/persoanele desemnate din cadrul unității de învățământ, la începutul orelor de program. Testarea propriu-zisă este simplă și ușor de executat, fără a necesita cunoștințe medicale de specialitate.
Personalul unităților de învățământ va fi instruit privind colectarea testelor utilizate, acestea fiind considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios. Testele se vor arunca în coșuri de gunoi prevăzute cu capac și pedală prevăzute cu sac de gunoi, și vor fi colectate și eliminate pe un circuit separat, conform prevederilor OMS 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale…” Integral aici
Orice minte sănătoasă nu poate accepta ca profesorii să-și asume rezultatele unor teste, care oricum sunt controversate inclusiv de știința medicală. Nu mai vorbim de impactul social asupra copiilor și familiilor “somate” să-și testeze copii la directivele unor administratori OMS și nu specialiști în știința medicală controlată economic de marile companii farmaceutice. E limpede ca “bună ziua” că directivele medicale nu au decât un scop comercial care servește interesele celor menționați. Să vă fie rușine, politrucilor!
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri