Scenariu complotist folosit împotriva familiei Șoșoacă. Capcana “jurnaliștilor italieni” de la Rai 1

Notoritatea internațională a senatoarei Diana Iovanovici-Șoșoacă atrage complotiști de peste hotare?

Prezentă pe la aproape studiourile televiziunilor cu mare audiență din România, senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă a luat contact cu mare parte a jurnaliștilor din presa autohtonă, deci ar fi fost pusă imediat în gardă dacă vreo televiziune și-ar fi trimis o echipă cu rele intenții până la domiciliul acesteia.

Mult mai ușor i-a fost unei echipe de străini, o forță pestriță, multinațională (n.r. de ce doamne iartă-mă ar fi o echipă a unei televiziuni italiene precum Rai 1, formată dintr-un sârb, un turc și o așa zisă italiancă, dar care vorbesc în limba engleză, când în peninsula italiană este arhicunoscut deja faptul prin intermediul magistratului Angelor Giorgianni că doamna Diana Iovanovici-Șoșoacă este o cunoscătoare a limbii italiene?) să se apropie de senatoare și să pună în scenă un complot menit să provoace și să creeze un incident practic din nimic.

În ce a constat complotul, înscenarea “jurnaliștilor italieni” de la Rai 1? Veniți chipurile să-i ia un interviu doamnei senator Diana Iovanovici-Șoșoacă, aceștia s-au apucat să filmeze fără acordul gazdei prin imobilul soților Șoșoacă, devenind la un moment dat chiar recalcitranți în atingerea scopului lor, deși li s-a atras atenția că n-au permisiunea proprietarului imobilului să filmeze.

De aici se ajunge la solicitarea unui echipaj de poliție care ajuns la fața locului ia poziție de momâie, mimând intervenția, ba chiar mai mult, ajungând la anumite contacte fizice cu soțul senatoarei Diana Iovanovici-Șoșoacă, în loc să ia măsuri împotriva instrușilor. Cei care se erijau ca jurnaliști de la televiziunea italiană Rai 1 chiar or fi fost jurnaliști? Iar cei care se erijau în polițiști chiar or fi fost polițiști? Pentru că din relatările senatoarei nu reiese că respectivele persoane și-ar fi cunoscut meseriile pe care spuneau că le practică….

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Echipa noastră a publicat numărul 5 al revistei GORJUL

GORJUL este revistă de informație culturală, artistică, educațională și atitudine civică. Publicația aparține EURO EDUCATION FEDERATION, organizație acreditată de COMISIA EUROPEANĂ prin EPALE și…

44 de minute ago

Am revenit! Campania socială „Dăruind, vei dobândi” ediția a XVI a, 2025

EURO EDUCATION FEDERATION, în parteneriat cu Asociația Down Art Therapy, Asociația Paradigme educaționale și Biserica Sfântul Mare Mucenic MINA, Preajba Mare,…

o zi ago

Discursul lui Dimitrie A. Sturdza din 8 decembrie 1893 referitor la politica de maghiarizare forțată a românilor din Transilvania

În discursul rostit de șeful Partidului Național Liberal, Dimitrie A. Sturdza, la Senat, în ziua…

4 zile ago

SĂ  RESPECTĂM  CONSTITUȚIA! Apelul Partidului GLASUL NEAMULUI către Țară

Noi, Partidul Glasul Neamului, sărbătorim astăzi, 8 decembrie 2025, faptul că prin referendumul național din…

5 zile ago

5–7 Septembrie 1944, Fânațe, jud. Mureș, o rană deschisă din tragediile românești ale Ardealului de Nord

5 Decembrie 1944 - La FÂNAŢE în jud. Mureş, 5-7 septembrie 1944: grăniceri unguri alături…

o săptămână ago

1 Decembrie – Ziua Națională a României este încununarea celor cinci mari uniri realizate în spațiul carpato-danubiano-pontic

1 Decembrie este Ziua Națională a României și este important să amintim și să evidențiem…

o săptămână ago